De curând s-au împlinit 10 ani de când am scris primele cuvinte pe un blog, în luna iulie a anului 2009. Ce s-a schimbat între timp și ce a rămas la fel?
În urmă cu 10 ani mă îndeletniceam deja cu diverse scrieri mai mult sau mai puțin utile, mai mult sau mai puțin frumoase. Am dat întâmplător peste platforma Blogger a celor de la Google și am început să pun acolo o mică parte din gândurile mele. Nimeni din jurul meu nu știa ce este acela un blog, iar familia și prietenii nu știau că îmi ocup timpul cu așa ceva.
Chiar din vremea aceea, la doar câteva luni după începerea blogului, am învățat cel mai important lucru din SEO: să scrii despre lucrurile pe care oamenii le caută pe internet. Fiind elev în al doilea an de liceu, am postat pe blog câteva dintre temele abordate în clasă (rezolvate în stilul propriu pe care deja mi-l formasem). Fiind vorba despre lucruri din programa școlară, de care se interesau mulți alți elevi cu acces la internet, am avut parte de primul boom de trafic.
Un amănunt interesant este acela că eu încă nu auzisem de Facebook la momentul respectiv. Yahoo! Messenger era încă în topul preferințelor celor de vârsta mea; metodele de promovare în cadrul acestei rețele fiind două: ori îți puneai linkul la „status”, care apărea în dreptul numelui tău în lista altcuiva de contacte, ori spamai toate contactele din listă cu un mesaj în care îți plasai ostentativ și linkul. Pe de altă parte, link-buildingul se baza foarte mult pe comentariile (relevante) pe care le puteai lăsa la articolele altora și la parteneriatele de tip „schimb de link”.
Pentru că din acest articol nu trebuia să lipsească un #hagism, pot spune că „să ai un blog e ușor, dar complicat”. Încă de pe atunci se spunea peste tot și am înțeles că trebuie să scriu în mod regulat (o explicație pentru eficiența acestei practici o poți găsi în cartea Deep Work, despre care am scris aici). Am avut perioade (mai scurte, ce-i drept) în care publicam în fiecare zi cel puțin un articol, dar și perioade în care postam doar o dată pe săptămână. Iar acest acest lucru nu era cauzat de lipsa inspirației/subiectelor, ci de faptul că, elev fiind, mama îmi limita accesul la computerul casei pentru a ține sub control consumul de energie electrică. Pe multe dintre articolele de aici (și chiar și unele de pe alte bloguri de-ale mele) le-am scris și postat prin intermediul telefonului, atunci când aveam internet pe cartelă, căci nu toate dispozitivele de atunci aveau conexiune wi-fi. Un pic mai târziu, când am reușit să achiziționez un astfel de telefon (la mâna a doua, dar din fonduri proprii), mergeam uneori până într-un parc nu tocmai apropiat de casă unde mă conectam la rețeaua de internet neprotejată a unei cafenele pentru a îmi posta articolele.
Spre sfârșitul lui 2015, mânat de pasiunea pentru electronice și de imposibilitatea de a avea acces la ele, am început să scriu despre tehnologie. Am început, la fel ca în cazul blogului de față, pe un domeniu gratuit de la WordPress și doar datorită lui Dragoș am trecut pe ceea ce unii dintre voi cunosc astăzi drept Gadget4u.ro, blog care a împlinit și el 4 ani zilele trecute. Lucrurile păreau să ia o întorsătură favorabilă, având chiar posibilitatea să „mă joc” cu câteva dintre cele mai noi dispozitive de pe piață, unele înainte de a ajunge în magazine. „Magia” s-a terminat însă când, din cauza depresiei, nu am mai reușit să mențin ritmul și agențiile de PR ale producătorilor de electronice nu m-au mai băgat în seamă. Dar am o amintire și mai dureroasă legată de acest subiect: mă aflam la sediul unei agenții de publicitate pentru a participa la un concurs de creație; se prezintă ceilalți, îmi vine și mie rândul și spun cine sunt și că mă ocup de un blog de tehnologie, moment în care una dintre femeile care se ocupau de organizare spune „Sunt sigură că ai un muzeu de electronice acasă!”. Replica, total lipsită de rea-voință, m-a făcut însă să mă simt extraordinar de prost știind că în momentul acela tot ce aveam era un laptop cătrănit și un smartphone care stătea pe gânduri minute întregi înainte să spună că nu poate duce la bun sfârșit sarcina pe care o avea de executat.
Despre părțile bune ale bloggingului am mai scris și cu alte ocazii, așa că acum doar le trec în revistă: am cunoscut oameni de la care am putut învăța multe lucruri bune, am câștigat ceva bani (chiar dacă nu foarte mulți) și, mai ales, am primit joburi datorită acestei activități pe care o am de atât de mult timp. Revenind un pic la partea financiară, am ajuns la concluzia dureroasă că pentru a câștiga ceva trebuie să și investești, lucru care s-a dovedit aproape imposibil pentru mine. Sumele câștigate datorită blogurilor abia au acoperit câteva nevoi personale și nici măcar atunci când aveam un serviciu stabil nu puteam pune deoparte bani pentru altceva decât traiul zilnic; așa se face că după 10 ani de blogging cu chiu, cu vai eu nu am reușit să îmi cumpăr propriul domeniu și hosting (link de afiliat, poate îmi iese și mie de un pachet de găzduire), motiv pentru care am fost ridiculizat la un moment dat de o persoană care poate a avut mai mult noroc în viață decât mine.
Acum, după 10 ani de blogging, lucrurile sunt ușor diferite față de atunci când am început: o parte importantă din promovare se face pe Facebook, unde ori scrii ceva atât de spectaculos încât toată lumea să distribuie, ori te pregătești să pui cardul la bătaie; tot mai des conținutul text este însoțit de video, care necesită alte investiții pentru a ieși ceva de calitate; în orice moment se poate întâmpla o schimbare a rețelelor sociale care să îți facă munca irelevantă.
Acum familia și prietenii știu că mă ocup cu așa ceva și că îmi place să scriu pe blog; acum mai toată lumea știe ce e acela un blog. Însă, în aparenta-i simplitate, nimeni nu bănuiește cât poate fi de complicat.
Fotografia principală: Miguel Á. Padriñán de pe Pexels
La mai mulți! Cât vrei, cum îi vrei!