„Atunci când faci lucruri ți se întâmplă lucruri”! Am rămas cu fraza asta în minte după întâmplările de vinerea și sâmbăta trecută, care merg trecute în catastif și, bineînțeles, scrise și pe blog.
Și cum acest proverb are două părți, am să încep cu un rezumat al lucrurilor pe care le-am făcut. La începutul acestei luni am început să acord mai mult timp blogurilor (încerc să le dedic cel puțin două ore pe zi, chiar dacă încă nu reușesc mereu); am observat deja o creștere perceptibilă a traficului (deși Google nu m-a uitat nici în perioada în care nu prea am scris) și, pentru că m-am ocupat mai mult de blogul de tehnologie Gadget4u.ro, urmează să testez două smartphone-uri interesante, unul de la un producător mai cunoscut și unul de la un brand apărut mai recent pe piața din România, deși în Asia e pe locul I, la egalitate cu Apple, iar mondial e pe locul al V-lea.
Primul telefon a venit vineri și mă pregăteam să laud curierul că acum mi-a dat sms cu o zi înainte, ba chiar aveam un link în care puteam urmări statusul livrării, o puteam amâna sau să o redirecționez la altă adresă. De asemenea, au și un buton de feedback și nici că se putea găsi un moment mai bun pentru apariția acestuia.
Paranteză. Mie mi-e greu să-i vorbesc de rău pe curieri, din două motive. Primul – pentru că într-o perioadă nu foarte îndepărtată (cu vreo 3 ani în urmă) mă pregăteam și eu să devin unul, așa că știu cât de grea poate fi munca lor și condițiile cărora uneori trebuie să le facă față; pe de altă parte, nici nu mi s-a întâmplat vreodată ca vreun curier să se poarte altfel decât impecabil prin simplul fapt că și-a făcut treaba cum trebuie. Până acum. Am închis paranteza.
Atunci când faci lucruri ți se întâmplă lucruri. Sunt sunat vineri, în jurul orei prânzului, de către curier pentru a îmi livra coletul. Eu mă aflam la jobul de dimineață, adică la redacția ziarului la care lucrez de aproape un an și jumătate. Jobul de seară fiind blogurile. Următoarea discuție mi s-a părut atât de diferită față de interacțiunile pe care le aveam de obicei cu curierii încât am să încerc să redau esențialul din memorie:
– Bună ziua! Sunt la adresă. Sunteți acasă să vă pot da coletul?
– Bună ziua! Nu sunt în acest moment. Puteți reveni după ora 16?
– Nu pot!
– Atunci îl puteți da unui coleg care să îl aducă la adresa [redacției ziarului]?
– Nu, că nu mă întâlnesc cu el!
– Este posibil să îl aduceți mâine?
– Nu, că nu lucrez sâmbătă!
(În momentul ăsta, deja puțin înfuriat și de tonul parcă ușor jemanfișist, am făcut o pauză mai lungă, lăsându-l pe om să vină el cu o soluție.)
– Puteți să îl ridicați de la noi de la sediu!
– Bun. Până la ce oră aveți deschis?
– Până la 17, dar nu cred că ajung până atunci.
– …
Așa că, vrând-nevrând, m-am trezit sâmbătă mai devreme decât de obicei și am mers pe jos până la sediul curierului. Aceasta din urmă nu a fost deloc o problemă – îmi plac plimbările, orașul e mic deci nu aveam mult de mers, plus că sâmbătă a fost o zi însorită.
Întâmplarea de la sediu nu a fost neapărat una negativă. A fost una ușor amuzantă inițial, dar am realizat repede că de fapt era una tristă. Intru pe ușă, două ghișee. O femeie mai în vârstă și una mai tânără. Declar motivul vizitei, numele și codul primit prin sms. Moment în care femeia mai bătrână (nu vă imaginați că era babă, probabil de seama părinților mei) a luat 4 rafturi la rând căutând coletul cu numele meu. Care era acolo, dar cumva nu l-a găsit. Ceea ce mi-a atras atenția a fost momentul când colega ei i-a rostit numele expeditorului, format din cuvinte în limba engleză, că așa au mai toate agențiile, așa cum se scrie, nu cu pronunția englezească. Nu știu dacă ea nu cunoștea limba engleză sau femeia mai în vârstă, însă chestia asta mi-a rămas cumva în minte. În definitiv, dacă se descurcă și așa, totul e bine.
Înainte de final, despre curier pot spune două chestii: 1. am folosit opțiunea de feedback din linkul lor; 2. nu sunt supărat, am trecut cu vederea, dar articolul ăsta rămâne aici.
Nu am o altă concluzie în afară de „Atunci când faci lucruri ți se întâmplă lucruri!”.