Cum am simțit trecerea de la publicitate la jurnalism

Mai întâi faptele: primul meu job serios și de cea mai mare durată de până acum a fost la o mică agenție de publicitate din București, unde m-am ocupat de câteva pagini de Facebook, am făcut copy și content writing și un strop de SEO; am avut această activitate timp de 13 luni. Al doilea job serios este cel din prezent – jurnalist la un ziar local; a trecut un pic mai mult de o lună de când am pus piciorul în redacție.

Sunt încă la începutul carierei, însă o schimbare a profesiei e o schimbare a profesiei și, după părerea mea, un subiect interesant de abordat. Fiind pasionat de comunicare, am crezut multă vreme că publicitatea și jurnalismul sunt destul de asemănătoare, dar se pare că nu aveam dreptate pe deplin. E evident că au părți comune și am să le înșir în continuare, după cum le văd eu.

Atât publicitatea, cât și jurnalismul transmit informații. Ambele se pot face și online, și offline și fiecare dintre aceste părți are, la rândul ei, asemănări și deosebiri între cele două domenii. Nu în ultimul rând, trebuie să cunoști foarte bine produsul/informația pe care le propagi.

Diferența „de definiție”, aș putea scrie, este că în cazul informației despre un produs (reclamei) beneficiarul final nu este același cu destinatarul mesajului – beneficiar este compania care produce și difuzează reclame ale produselor sale, iar destinatar este posibilul consumator al produsului. În cealaltă „tabără”, atât destinatar, cât și beneficiar al știrii este aceeași persoană. Așadar, în primul caz se pune accentul pe creșterea profitului unei firme, în al doilea pe informarea publicului.

O altă diferență notabilă este dată de faptul că în publicitate ai în jur de 20-30% documentare (numere aproximate de mine) – caracteristicile produsului pe care îl promovezi – și restul creativitate. În jurnalism e fix pe invers și procentajele sunt mai distanțate: să zicem, cam 85-90% informația pură care trebuie transmisă și restul creativitate, care se referă mai degrabă la modul/forma în care livrezi. Ăsta a fost primul meu șoc, însă nu cel mai mare.

Dacă în publicitate de documentare se ocupă beneficiarul, în sensul că în brief sau ulterior ar trebui să ofere orice informație despre produs care poate fi utilizată în promovarea lui, în jurnalism se ocupă, evident, jurnalistul. Într-o oarecare măsură, sunt obișnuit cu asta datorită blogurilor, căci chiar și în articolele banale este frumos să arunci o informație (sau două) în plus care să nu fie propria părere sau parte dintr-un comunicat de presă. Însă ceea ce eu am făcut extrem de puțin în cei 10 ani de blogging a fost să ies pe teren, cel mai mult mi-am luat informațiile din online. Aici diferă puțin și intenția, în puținele cazuri de documentare pe teren pe care le-am făcut, primară a fost participarea la o activitate/eveniment (exceptând conferințele de presă) sau aflarea (întâmplătoare sau nu) într-un anumit context, despre care am ales ulterior să scriu; în jurnalism te duci undeva având din start în minte scopul de a scrie despre acel lucru (deși, în mod sigur, există și aici excepții).

De asemenea, o schimbare majoră a fost adaptarea la ritmul unui ziar care apare zilnic. În publicitate, cel mai des, termenul limită pentru „predarea unui proiect” este o anumită zi, nu o anumită oră la care trebuie să predai articolul pentru a intra în următoarea ediție (exceptând anchetele jurnalistice, pentru care documentarea se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp). Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că produsul finit al redacției, ziarul, trebuie să ajungă la tipografie în timpul programului acesteia (doh!). Deși, în fapt, această limitare nu este chiar atât de groaznică, mintal, cel puțin pentru moment, produce un sentiment ușor neplăcut.

Însă cea mai mare problemă a mea este găsirea știrilor, lucru îngrjiorător, având în vedere că, practic, asta îmi e sarcina. Particip la evenimente organizate de instituții, primim comunicate de presă sau notificări de la acestea și am și câteva idei proprii. Însă la cele mai multe dintre acestea din urmă, cu care aș putea să mă remarc, mă blochez fie pentru că nu știu cu ce să încep sau pe cine să contactez, sau aș vrea să procedez altfel și nu prea se poate. Nici nu cunosc foarte multe persoane, ceea ce s-a dovedit a fi un oarecare impediment și în publicitate. Pe de altă parte, o observație pe care o am e că până acum nu prea aveam habar de cum lucrează instituțiile la nivel local/din punct de vedere administrativ.

Cu alte cuvinte, nu am cum să spun că sunt un jurnalist bun. Poate e și prea devreme pentru asta. Dar pentru mine este în continuare o meserie frumoasă pe care îmi doresc să o fac, vreau să învăț mai mult și să îmi văd ideile realizate; doar că îmi dau seama că, din cauza haosului care e în mintea mea, acest lucru ar putea dura un pic mai mult decât poate ar putea unii oameni să aștepte. Din fericire, la fel ca la jobul precedent, am norocul de a avea colegi extraordinari, dar într-un final eu trebuie să îmi fac treaba.

În concluzie, trecerea de la un job în publicitate la unul în jurnalism nu este nici pe departe atât de complicată precum una, de exemplu, de la design web la mecanică auto, dar dacă citește asta cineva la început de drum trebuie să știe că există unele diferențe și parcă e mai bine să le știi dinainte și să nu te ia prin surprindere așa cum mi s-a întâmplat mie.

P.S.

Am uitat să menționez poate cea mai neimportantă diferență. La ziar, cel puțin la cel unde lucrez eu, mărimea unui articol se măsoară în număr de litere, nu în număr de cuvinte, cum eram obișnuit de la bloguri. Însă o știre poate fi doar atât de lungă cât este; mai departe e treaba tehnoredactorului să așeze textele în pagini în funcție de aceste numere. 🙂

(fotografie principală de la Roman Kraft via Unsplash)