Am realizat recent că s-a schimbat perspectiva pe care o am asupra blogului. Mi-am dat seama că îl priveam ca pe o afacere, însă până acum nu acționam în consecință. Am observat că nu mai sunt la fel de atașat de ceea ce scriu aici, chiar dacă sunt în continuare ideile și părerile mele. Acum nu mă mai afectează atât de tare momentele în care nu pot fi aici, cel puțin nu în mod direct. Însă îmi dau seama că îmi pot afecta viitorul dacă voi vrea să continui blogul ca pe o afacere.
De fapt știți ce înseamnă ce am spus mai sus? Că nepăsarea m-a făcut, fără să mă aștept la asta, să îmi pese mai mult! M-a făcut să văd lucrurile altfel și să pun umărul atunci când văd că ceva nu merge, să nu mă mai bazez pe vorba „o las mai ușor, e doar o pasiune”. Asta nu înseamnă că e greșită acea vorbă. Dacă e să ne gândim la bani, că la asta ne duce cu gândul cuvântul „afacere”, atât timp cât ei vin poți continua în modul descris în ghilimelele de mai sus; însă dacă vrei ca pasiunile tale să îți aducă venituri, astfel încât să nu fii nevoit să faci altceva, atunci va trebui să începi să le privești ca pe niște afaceri.
O mică problemă ar fi, totuși: dacă orice blog poate fi privit ca pe o afacere, se poate face asta și cu literatura? Eu zic că nu!
#cantitate, nu calitate
Eu zic să nu te dai bătut şi dacă se poate, să îţi încerci norocul. Vorba aceea: „Norocul ţi-l mai faci şi cu mâna ta.” 🙂
Exact asta vreau să fac! Merci de încurajare!
Hai că poţi. 😉