Lucruri proaste care au ajuns să fie și mai proaste

Uite încă un subiect pe care îl tot coc de ceva vreme – experiența mea cu lucruri proaste. Nu pentru că nu s-ar mai fi vorbit despre el, ci pentru că cei care l-au abordat par să aibă mereu același punct de vedere, unul cu care eu nu sunt de acord. Înaintea de a intra în miezul problemei, un scurt preambul:

Articolul ăsta este despre lucruri proaste, adică produsele „chinezești” și cât de slabe calitativ au ajuns ele să fie, dar și despre alte produse, zice-se, de calitate, de multe ori de la branduri mai cunoscute, care, în anumite cazuri, ajung să nu se ridice nici ele la înălțimea așteptărilor. Vreau încă din start să mă enervez pe cei care spun des „mai pui 100 de lei și îți iei ceva bun” de parcă sărăcia ar fi o alegere și dacă ar veni cineva acum la mine și mi-ar spune „Nu mai fi sărac!” eu aș răspunde cu „Ai dreptate, ce prost am fost!” și, brusc, mi-aș permite orice. Acest lucru este la fel de imposibil ca a plăti pe un produs care tocmai a cedat și trebuie înlocuit o sumă mai mare decât ai disponibil în momentul ăla în cont/sub pernă.

Mai departe în articol sunt comparații între produse „chinezești” și altele ne-„chinezești” (deși multe făcute în China) pe care le-am avut de-a lungul timpului, unele dintre ele luate cu o oarecare strângere de inimă și, mai ales, de portofel. Sper ca până la sfârșit să pot da și un verdict.

Deși a trecut sezonul „rece”, am să încep cu capitolul geci. Aici nu am fost niciodată pretențios, nici nu am avut nevoie, am cheltuit destul de puțin pe produse fără vreun nume cunoscut cusut pe ele care au ținut totuși destul de mult. Cel mai recent astfel de produs a fost cumpărat în 2016, cu mai puțin de 100 de lei, dintr-un magazin oarecare din Călărași; geaca aia a rezistat fără probleme 3 ani și aș fi avut-o și acum dacă toamna trecută nu trebuia să mă întorc de urgență din București acasă, fără să am posibilitatea să îmi recuperez toate lucrurile pe care le aveam acolo (dar asta e o poveste în sine, pe care nu am s-o dezvolt aici). Însă pentru că se apropia iarna, trebuia să o înlocuiesc cu alta. Așa că, tot cu mai puțin de 100 de lei, mi-am luat o altă geacă, tot de la un magazin oarecare cu lucruri proaste, mai mult sau mai puțin „chinezești”. De data asta am avut ghinion, după chiar prima spălare, geaca s-a scămoșat destul de tare, lucru pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum la o geacă din fâș; în plus, au început să iasă ațe de peste tot și să iasă la iveală și alte imperfecțiuni. Rămânând și fără geacă de primăvară (tot din motivul de mai sus), luna trecută am decis să tai de la alte cheltuieli și să măresc bugetul pentru o astfel de haină care, sper eu, să țină mai mult. Astfel, mi-am luat o geacă subțire, impermeabilă, Puma Essentials de la Fashiondays; aș minți dacă aș spune că cusăturile și îmbinările nu arată mult mai bine decât la cea non-brand, dar mai departe nu am ce să scriu despre ea pentru că, datorită contextului actual, nu am apucat să o port. Ba ar mai fi ceva, eu am plătit pe ea 180 de lei, iar în momentul ăsta este cu 30 de lei mai ieftină. Auch!

Și-acum să trecem la alte lucruri proaste – la încălțăminte, unde sunt atât de multe de scris că nici nu știu cu ce să încep. Așa că am să o iau de la copilărie, pe vremea când brandurile cunoscute însemnau doar ceva scump ce nu vedeam la toată lumea, dar în același timp o pereche ieftină de încălțări ținea cel puțin un an, dacă nu chiar mai mult, și nu se dezlipeau de la simplul mers, ci le toceam, la propriu, tălpile de cât mă jucam cu mingea. Apoi, mai e faza aia pe care o tot repetă unii și alții, conform căreia ar trebui să ai mai multe perechi de încălțăminte, pe care să le alternezi la purtat. Nu sunt de acord cu asta din 2 motive simple: 1. nu poți să-ți cumperi numai încălțări pentru că mai sunt și alte lucruri de care e nevoie și 2. crescând, s-a întâmplat, și nu de puține ori, ca la un moment dat să dețin o singură pereche de încălțăminte, iar aceasta nu se distrugea așa de repede ca în prezent, deși era supusă la tratamentele descrise mai sus.

Apropiindu-mă de momentul prezent, am să mă opresc la primăvara lui 2019, atunci când am început să observ o scădere a calității unor produse pe care le știam rezistente. Concret, să luăm marca Veer. Eram la liceu (2008-2012) când am auzit prima dată de ei și am cumpărat prima pereche – erau ieftini, erau foarte confortabili și rezistau ani la rând – am avut ghete de la ei și mai multe perechi de pantofi sport din mesh/plasă (sau cum i s-o zice), am avut din burete și am avut și din piele și nu am fost niciodată dezamăgit… până anul trecut. În martie 2019 am dat 100 de lei pe o pereche din magazinul Veer din Auchan Titan – deși confortabili, după aproximativ o lună am avut extrem de neplăcuta surpriză de a mă trezi că o parte din talpă se dezlipise. Așa că m-am orientat către altceva – un brand rusesc, Sprandi, luat dintr-un magazin polonez, CCC (aflat în același Auchan Titan; menționez asta pentru că nu știu dacă problema este la branduri în sine sau doar la magazinele de acolo). Aștia s-au transformat în alți 115 lei pierduți în 3 luni, când și talpa ăstora s-a dezlipit. Păcat de culoarea în care îi găsisem, că altfel nu era cea mai confortabilă încălțăminte purtată de mine (mi-am amintit că am trimis o poză cu ei unui amic, o atașez aici, alături de discuția pe care am avut-o atunci cu el).

Mai înaintăm puțin în timp și ajungem la momentul iulie 2019. Am luat o decizie cu potențial mare de pericol, anume să aloc o sumă mai mare pentru încălțăminte și abia după aceea să văd cum mă descurc până la sfârșitul lunii. Am intrat în același complex comercial Auchan din Titan, însă de data asta m-am dus la Deichmann și am luat singura pereche de încălțări pe mărimea mea (trăiesc viața pe picior mic, aproximativ mărimea 39) – niște bascheți Adidas Hoops 2.0, pe care am plătit 180 de lei. O marcă ce nu mi s-a părut niciodată extraordinar de confortabilă din ce am mai probat de-a lungul timpului, aceștia cu atât mai puțin cu cât deși la lungime veneau bine, erau un pic mai înguști decât mi-ar fi plăcut. Dar i-am cumpărat. Spoiler, încă îi port, nu le-a căzut talpa, nu s-au dezmembrat, nu s-au tocit. Doar că, în mai puțin de 6 luni, a început să se roadă o parte din îmbinarea materialului interior cu pânza de la exterior pe partea stângă la piciorul drept și pe partea dreaptă la piciorul stâng (habar nu am cum să explic asta mai bine), iar la călcâi s-au făcut zdrențe. Nu știu dacă se încadrează la lucruri proaste, dar cu siguranță au fost sub așteptări. Pun și aici o imagine cu ei noi și una cu ei acum.

Ultimul lucru (cel puțin până în prezent) din seria de lucruri proaste a fost o pereche de ghete luată în decembrie 2019 cu vreo 70-80 de lei (nu mai țin minte exact) de la un magazin chinezesc din Călărași. Cât a fost uscat afară nu au fost mari probleme cu ele, însă după SINGURA zi cu zăpadă din iarna asta (pe la începutul lui februarie) o parte din plasticul care alcătuia exteriorul tălpii pur și simplu a început să se fragmenteze și să cadă. Eu ceva atât de prost nu am mai văzut niciodată, deși experiența mea cu lucruri ieftine e destul de vastă.

Revenind la încălțări mai de vară, am zis că ar fi momentul să le las pe cele despre care am scris două paragrafe mai sus pentru ieșirile cu prietenii și eventuale activități fizice și, după ce trece pandemia, să ies la treburi serioase cu chestii noi. Fiind izolat în casă, am căutat la magazine online și m-am oprit în același loc din care am luat geaca de mai sus, Fashiondays, de unde am comandat tenișii Asics Gel Challenger 10, pentru care am plătit 150 de lei. Și cu brandul Asics m-am mai întâlnit de-a lungul vremii – prin 2013 (cred) am primit cadou nu mai știu ce model pentru alergat – mi s-au părut atunci extraordinar de confortabili și parcă au și ținut destul de mult; despre cei cumpărați acum evit să mă pronunț până nu îi port măcar vreo 2 săptămâni.

Bonus, pentru că în curând aniversez nu prea frumoasa vârstă de 27 de ani, dar mai ales pentru că aveam nevoie, când am comandat cipicii de mai sus am adăugat în coș și o cămașă cu mânecă scurtă. Eu am luat-o cu 59 de lei, iar acum… nu mai e pe stoc.

Cam asta mă bârâia pe moment, în rest aștept să-mi revină motivația ca să mă apuc să scriu ce mai aveam planificat.

P.S. Uitam de verdict: doar din experiența mea, lucrurile proaste devin din ce în ce mai scumpe și, deseori, mai proaste; cât despre celelalte, pe care cineva ca mine destul de greu și le poate permite, îmi pare că ajung și ele să fie o loterie care să te facă să stai și mai mult pe gânduri înainte să „arunci” cu banul.