Să ni se lipească tricourile

Ca doi atomi foarte apropiați

Care au trecut unul prin celălalt

Ziua să ne lege mâinile

Iar noaptea inimile

Să ne simțim amândoi croissant

Într-un parc părăsit

Să tragă cineva perdelele peste nori

Sa bem un pahar cu luna

Să ne vărsăm lumea în cap

Și să îi punem gheață

La plecarea din cârciuma vieții

Nu vom putea (și nici nu va fi necesar)

Să vorbim în chip ... Citește mai departe!

Articolul coparc apare prima dată în Un Poet Pierdut.