costum

disperare
îmbracă hainele mele cele noi
nu te-ai săturat de căldură
mie îmi pătează toate gândurile

m-aș așeza la izvorul ei rece
atacat de lupi
cu speranța rănită
și încălțat cu șerpi veninoși

disperare
ia hainele mele să nu te mai recunosc
eu am să mă opresc la o terasă
care are de toate în afară de ea

vând disperare

Ăsta e locul perfect în care să îți pierzi sufletul
Sau să îl lași
În grija unei persoane de încredere
Care te urăște sincer
Și nu dă o unghie pe disperarea ta

Ăsta e momentul potrivit
În care liniștea să zgârie urechile
Să le topească în vis
Să le presare peste o inimă atacată de buruieni
În văzul unor ochi ce nu scapă o geană
Peste disperarea ta

Declinul perfect
Al unui corp mâncat de ceea ce ar fi trebuit ... Citește mai departe!

Întrecere

am întârziat
sau poate doar timpul a ajuns înaintea mea

eu m-am oprit să mă odihnesc pe o aripă de visare
și m-am trezit cu disperarea în pământ
speranța m-a scos la suprafață
și m-a plantat la un loc cu încrederea

imaginația mi-a făcut lumină
să văd unde viitorul îmi îndruma pașii

am stat la un ceai cu răbdarea
și am zburat aici cu gândul

se pare că de această dată iepurele a ajuns primul

Cărămida

umblu pe stradă cu sufletul descheiat la nasturi
în bătaia vântului
într-un buzunar interior
într-o casetuță de lemn mucegăit
îmi țin inima
dacă ceilalți ar ști că am așa ceva
m-ar exila

sub fiecare pas al meu șade o vorbă
pe ele îmi clădesc viitorul
literă cu literă
iluzie cu iluzie
până ajung la capătul disperării