Unchiul Bill

Unchiul Bill

Un vânt ușor, de toamnă, a început să bată la periferia micului orășel. Curți cu case de toate felurile se înșirau gri și tăcute de-a stânga și de-a dreapta unei străzi înguste. Dintre toate, chiar în capătul drumului, un gard știrbit pe alocuri se scălda în lumina aurie a soarelui de zece dimineața. Aici nu mai exista de mult o poartă, ci doar o pauză mai mare în gard. Bucăți de beton aruncate aproape la întâmplare marcau o cărare mărginită de buruieni înalte cât o persoană. Dincolo de acestea se auzea un televizor care tot turuia ceva neinteligibil. În partea opusă a camerei, pe un fotoliu gata să se rupă, stătea Unchiul Bill. Tocmai ce își făcuse mâncarea favorită și înfuleca de zor, pătându-și tricoul și pantalonii.

La ora 11, Bill trebuia să plece la serviciu. Își așază castronul în chiuvetă, peste celelalte, apoi își schimbă hainele cu altele, proaspăt spălate, dar care încă păstrează urme ale multor mese principale și gustări dintre acestea. Omul lasă televizorul pornit și pleacă spre atelierul de reparații aflat la două străzi distanță de casă. Lucrează de ani buni acolo și are mereu clienți care vin cu lucruri defecte, de la aparate de radio de pus în casă până la autoturisme. Iar Bill nu dezamăgește – niciun produs nu a plecat defect din atelierul său.

Zăbrelele sunt date la o parte, ușile, proptite de pereți, și semnul „Deschis” atârnat de poartă semnifică faptul că Unchiul Bill poate primi clienți. Primul pe ziua de azi nici nu întârzie să apară. A venit din partea cealaltă a orașului, cale de vreo 30 de minute pe jos, cu o cafetieră care refuză să mai încălzească. Mecanicul o ia într-o mână, o cântărește, se uită încruntat la ea și conchide că rezistența i s-a ars. Nu are în atelier un înlocuitor, dar va face rost până în ziua următoare.

A venit ora închiderii. Cu părul în ochi și fruntea plină de transpirație, Bill sigilează sculele și atelierul. Apoi, pe trotuarul din partea dreaptă a străzii, își târăște picioarele mai mult a lene decât a oboseală. Râde când își amintește că mai are niște napolitane acasă pe care le poate mânca la desert. Începe să fluiere și să fâlfâie din cutia în care a avut pachetul pentru masa de prânz. Nici nu apucă să-și termine cântecul că și ajunge acasă. Se trântește în pat cu o doză de suc, așteptând să fie gata mâncarea…

Televizorul funcționează pe un program de știri. Lumina albastră luminează fața rotundă a lui Bill, aruncând o umbră mare pe peretele din spatele lui. La un moment dat, Bill aude un foșnet din grădină. Mirat de fenomen, căci buruienile ce-i înconjoară casa nu foșnesc nici măcar când bate vântul, omul iese în prag pentru a asculta mai bine. Nu aude nimic, așa că se întoarce în fotoliu. Dar pe măsură ce știrile continuă, un alt zgomot, ceva mai puternic, se aude de afară. Unchiul Bill își ridică din nou, ușor nervos, multele kilograme din fotoliu și iese afară. De data aceasta face câțiva pași până la poartă, apoi decide să dea un ocol proprietății, pentru orice eventualitate. Însă împrejurimile sunt scăldate în bezna de seară și niciun zgomot nu perturbă cartierul.

Întors în fotoliu, Bill își ia farfuria cu mâncare și înfulecă, urmărind un film oarecare. În următorul moment, două lumini rotunde clipesc chiar în afara ferestrei sale. Până să își întoarcă privirea spre ele acestea au dispărut, dar cu siguranță le-a văzut. Părul de pe ceafă începe să i se ridice, un fior îl străbate pe spate și pe mâini. Personajul din filmul de la tv ia cina la un restaurant cu un partener de afaceri. Pe geam, de data aceasta mai mari, apar cele două lumini ca niște ochi, zăbovind acum câteva secunde. De-a dreptul panicat, Unchiul Bill rămâne țintuit de fotoliu, având respirația mult accelerată. Stă așa mai bine de 5 minute, apoi începe să se relaxeze. Când vru să se ridice pentru a pune farfuria în chiuvetă, un cutremul puternic zguduie casa și îl face să cadă înapoi în fotoliu. Omul scapă vasul pe jos și se prinde strâns cu mâinile de brațele piesei de mobilier. Un așa cutremur nu a mai simțit niciodată, casa parcă se rotea cu el, pe lângă mișcarea de sus-jos obișnuită în astfel de situații. Foarte amețit, dar conștient încă, Bill aude un urlet animalic suficient de tare încât ar fi putut să trezească pe toată lumea de pe strada lui și de pe cea învecinată. Omul închide ochii strâns și, după o vreme, adoarme.

Soarele e sus de tot pe cer. Unchiul Bill deschide ochii mari, se uită la ceas și constată neliniștit că e ora 11. Nu a întârziat niciodată la serviciu, așa că se schimbă repede, nu mănâncă nimic și o zbughește pe ușă. Afară, forfota obișnuită arată de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Găsește micul său atelier așa cum l-a lăsat cu o seară în urmă. Se apucă de meșterit și, fără să-și dea seama, se face ora prânzului. Și-a uitat pachetul acasă, dar nu are timp să meargă după el, așa că își cumpără un sandviș de la un chioșc apropiat.

Apare bărbatul cu fierbătorul de cafea. Bill apucase să îl repare, așa că i-l înmânează și îi urează o zi plăcută. Înainte ca omul să plece, mecanicul îl întreabă dacă a auzit sau văzut ceva neobișnuit cu o seară în urmă. Este asigurat că nimic ciudat nu s-a petrecut nicăieri în oraș, altfel cineva ar fi observat. Unchiul Bill se întoarce la treabă, mai are de comandat piese pentru un autoturism și pentru o mașină de tuns iarba.

Odată treaba terminată și pe ziua de azi, Bill se pregătește să plece acasă, însă este oprit de o femeie scundă, blondă, care ține de mână doi copii, unul de 8 ani și unul de 11. Este sora lui, Margene, aflată într-o excursie cu copiii și dacă tot era pe acolo, s-a gândit să îi facă o vizită omului cu care împarte același sânge. Cei doi intră la un magazin pentru a cumpăra niște prăjituri, apoi merg către casa lui Bill pe trotuarul de pe partea dreaptă.

Televizorul era în funcțiune când au ajuns, exact așa cum este întotdeauna. Margene îl atenționează frățește pe Bill că ar trebui să facă niște exerciții ca să mai slăbească și că ar trebui să tundă buruienile care își făceau de cap prin curte. Acesta îi spune că va închiria mașina de tuns iarba de la clientul său de îndată ce o va repara. În legătură cu cealaltă observație nu avea niciun plan.

Cuptorul aragazului era fierbinte, grăsanul făcea o friptură cum de mult timp nu mai făcuse. Îi făcea plăcere să gătească pentru sora și nepoții săi în rarele momente când aceștia îl vizitau. În plus, de data aceasta aveau să rămână aici peste noapte, așa că aveau timp să-și povestească ce s-a mai întâmplat de când nu s-au mai văzut.

S-a făcut târziu; vasele nu mai sunt aruncate în chiuvetă, ci chiar spălate și lăsate la scurs. În camera alăturată sufrageriei lui Bill, cei doi copii dormi duși pe un pat suficient de mare cât să încapă doar ei; mama lor sforăie pe un fotoliu extensibil. Unchiul Bill este în fața televizorului, adormit și el. Luna e sus pe cer, afară adie vântul, însă nimic nu se mișcă și nu se aude nici cel mai mic zgomot. Case gri de toate felurile se înșiră tăcute pe străduța de la margine de oraș.

În următoarea zi toată lumea se trezește de dimineață, Margene și cei doi copii pentru a își lua la revedere, iar Bill pentru a se pregăti de muncă. Soarele este foarte generos astăzi, atât de generos încât bărbatul hotărăște să se îmbrace subțire și să ia mai multă apă la pachet. Deși în atelierul său nu se pune niciodată praful, omul decide că nu ar strica puțină curățenie. Căldura doborâtoare îl face să realizeze că nu are nici măcar un ventilator. Cu un prosop atârnat la îndemână pe gât pentru a-și șterge fruntea de sudoare, Bill muncește de zor la o bicicletă, fără să-și dea seama de trecerea timpului. Nu ar fi prima data când stă „peste program” pentru a nu lăsa lucruri neterminate pentru a doua zi. Cu ce a mai rămas din pachetul de peste zi adunat în rucsac, mecanicul pleacă alene către casă, pe trotuarul de pe partea dreaptă.

Nici nu închide bine ușa în urma lui că începe o ploaie care nu l-ar lăsa să iasă nici măcar în prag. La televizor nu se spusese nimic despre asta, dar nu e mare pagubă. Ciudățenia apare însă atunci când Bill își spăla castronul preferat pentru a găti și aude un târșâit de mobilă pe podea. Privește fix către locul respectiv, dar nimic nu îi atrage atenția, așa că își continuă treaba. În momentul următor, un alt sunet, mai puternic, îl face pe Bill să tresară. Privește către fotoliul său, care acum era întors la nouăzeci de grade față de poziția lui obișnuită. Bărbatul ia preventiv în mână un cuțit și se duce să inspecteze restul casei, râzând în sinea sa la gândul că cineva ar fi atât de prost încât să se ia de un om cu gabaritul lui. Între timp, ploaia bătea atât de tare în geamuri încât nu se mai putea distinge nimic din ceea ce se afla dincolo de ele.

Intrat în dormitor, bărbatul observă că nu se mai află nimeni în casă în afară de el. Totuși, chiar în acel moment, cu o viteză năucitoare, patul vine spre el, aproape să îl lovească. Se oprește la câțiva centimetri apoi se dă înapoi ca și cum s-ar pregăti pentru un nou atac. Doar că de data asta începe să se rotească și doar printr-un miracol nu atinge și nu dărâmă nimic din lucrurile înconjurătoare. Cu inima pulsând de parcă ar fi participat la un maraton (lucru pe care Bill nu l-a făcut niciodată), matahala merge înapoi către sufragerie. Unde descoperă că fotoliul și masa dansau pe tavan și putea să jure că auzea și un cântec sinistru. Televizorul era deschis pe programul obișnuit și se afla încă pe podea. Înmărmurit de ceea ce vede, Bill scapă cuțitul din mână. În acel moment, masa și fotoliul cad, fără zgomot, în locurile pe care le aveau dintotdeauna. Bărbatul se face ghem într-un colț al casei unde nu ținea nimic și adoarme cu ochii împietriți de spaimă.

E din nou dimineață. Unchiul Bill se trezește matinal în patul său, amintindu-și frânturi din ceva ce acum pare doar un vis urât. Niciun lucru nu este deranjat sau lovit; căutând cuțitul scăpat pe jos în urmă cu o seară, îl găsește nu pe podea, ci așezat la locul său în rastel, spălat și curat. Bărbatul se deplasează la garajul unde își avea locul de muncă, vorbește cu unul dintre clienții săi pentru a închiria o mașină de tuns iarba pe care o reparase recent, apoi pune un semn prin care îi înștiințează pe oameni că nu se simte bine și nu va rămâne la muncă după prânz. Apoi trage obloanele și se întoarce acasă, ca de obicei, pe trotuarul de pe partea dreaptă.

Folosind o seceră pe care o avea în casă, Bill se apucă să facă curățenie în curte. După ce vegetația din jurul casei ajunge destul de mică, o uniformizează cu mașina de tuns iarba. Înarmat cu un ciocan, câteva cuie și câteva scânduri, acesta își repară gardul și montează chiar și o poartă, lucru care îi lipsea curții sale de nici el nu mai știe cât timp. După o muncă minuțioasă, cărarea betonată care ducea către ușa casei este dreaptă și mărginită de un verde imaculat. Obosit, Unchiul Bill revine în interiorul locuinței, unde își prepară o gustare. Însă ceva îi atrage atenția de la televizor către un perete. Acolo se afla o gaură cu un aspect semicircular și un diametru aproximativ de 10 centimetri, având marginile aspre. Bărbatul încercă să vadă ce se află înăuntru, dar întunericul nu îi permite. De asemenea, niciun zgomot nu răzbate dinăuntru. Bill știe ce să facă, așa că pune dincolo de perete un pic de otravă pe care o ținea în casă fix pentru astfel de ocazii. Pentru că, între timp, afară s-a înnoptat, omul se așază pe pat și se culcă.

În urma lui, doi ochi mici se arată din interiorul peretelui. Apoi câteva mustăți. După câteva minute de cercetare audio-olfactivo-vizuală, din gaură iese un șoarece care pornește a cerceta împrejurimile. Grăsanul se mișcă la un moment dat de pe o parte pe alta, ceea ce îl face pe șoarece să revină rapid la gaură, unde găsește otrava așezată mai devreme. Roade o bună parte din aceasta și, pentru că lucrurile s-au liniștit, pornește din nou prin casă. Nu ratează nici gustarea uitată de Bill pe masă înainte de a se culca, din care roade o parte destul de mare pentru șoarece, dar insesizabilă pentru om.

Unchiul Bill se trezește cu forțe proaspete de muncă. Se uită pe geam și vede că este destul de înnorat, așa că își pregătește haine lungi pentru muncă. Mănâncă în grabă gustarea uitată pe masă, pune vasul în chiuvetă, își pregătește prânzul și iese din casă pentru a merge la muncă. Spre mirarea lui, toată treaba făcută prin curte ieri dispăruse, lucru care l-a făcut să își smulgă părul din cap: iarba era din nou înaltă până peste brău, pământ mocirlos înconjura dalele de beton așezate, ca înainte, aleatoriu, iar gardul arăta la fel de incomplet și neprotector cum îl știa de o viață întreagă; poarta dispăruse și ea ca un vapor de apă în plin soare. Însă bărbatul a decis că nu se mai poate ocupa de asta acum și pleacă ușor nervos către garaj.

La micul său atelier, Bill avea la rând mai multe ventilatoare ce așteptau motoare noi, când un om scund se apropie de el. Acesta avea în mână un mic cufăr închis cu un lacăt vechi; fără a spune niciun cuvânt îi dă de înțeles mecanicului că l-ar vrea deschis, dar că nu ar fi o urgență. Întâmplarea l-a făcut curios și pe Bill, care a lăsat jos motorul pe care îl avea în brațe și a luat o daltă și un ciocan pentru a forța încuietoarea obiectului. A pierdut câteva ore încercând în fel și chip să deschidă cutia de lemn masiv; când, în cele din urmă a reușit, Bill și-a dat seama că nu ar fi frumos din partea lui să tragă cu ochiul la posesiunile clienților, așa că a înlăturat lacătul fără a deschide cufărul. Apoi a revenit la ce făcea înainte și, până la lăsarea serii, a terminat mai mult de jumătate din munca pe care o avea de făcut. Pe când omul închidea baraca, o ploaie ușoară a început să spele trotuarele. Unchiul Bill, ținând într-o mână rucsacul în care avusese pachetul, mergea alene către casă pe trotuarul de pe partea dreaptă.

Ajuns acasă, omul verifică otrava așezată cu o zi în urmă, zâmbește ușor văzând-o atinsă, apoi se încruntă când aude un chițăit. Ia o lanternă, o introduce în gaura din perete și vede pentru prima dată animăluțul lângă unul dintre stâlpii de rezistență ai casei. Așa că pregătește o capcană cu arc, pe care așază o bucată de mâncare pe care Bill credea că șoarecele o va prefera și o așază în interiorul peretelui.

În următorul moment totul în jurul lui Bill începe să capete nuanțe albastre. Casa începe să se zguduie ușor, ceea ce îl face pe bărbat să își piardă echilibrul și să se sprijine de un perete. Metal! Peretele avea acum o răceală specifică și părea a fi foarte dur. Unchiul Bill se ridică repede și când privește în jur observă că în locul sufrageriei sale se afla acum un hol lung; la capătul acestuia se putea vedea o lumină roșiatică. Bărbatul pornește către aceasta, dar nu parcurge nici 50 de metri că vede o siluetă înaltă; își încetinește mersul. În fața lui vede un robot înalt, undeva pe la 3-5 metri, cu alură sportivă și încadrat de arme în ambele laturi. Însă și robotul îl vede pe om și începe să tragă. Prima rază laser lovește peretele la doar câțiva centimetri de locul în care se afla Bill. Acesta începe să fugă în direcția opusă; robotul, după el, privindu-l cu ochi roșii și trăgând după acesta fără însă a-l nimeri.

După o cotitură, Bill se regăsește față în față cu un perete care închidea toată circumferința tunelului. Picioarele de metal ale robotului târșâiau pe metalul podelei, scoțând un sunet înfiorător. Orătania mecanică uriașă era acum în dreptul bărbatului și parcă aștepta o aprobare. Care a venit în cele din urmă, astfel încât robotul își ridică brațul, țintindu-l pe grăsanul de Bill, care nu mai avea nici unde, nici cu ce energie să fugă.

În acel moment se aud două bătăi într-o ușă de lemn. Bill închide ochii strâns, iar când îi deschide se afla pe patul său, în casa lui obișnuită. Aruncă un ochi spre afară, vede că nu e nimeni, apoi scanează cu privirea și restul casei. Din sufragerie, de la peretele mai depărtat, se aude un arc trosnind. Bărbatul își amintește de capcana pe care o așezase pentru șoarece cu puțin timp în urmă și adoarme zâmbind victorios; avea să fie cel mai liniștit și odihnitor somn pe care îl avusese de foarte mult timp încoace…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.