mâinile-mi urcă un munte
și picioarele sapă

dau cu capul de nori
și cu fața de-un lacăt

cu inima-nvăț să înot
mintea se-neacă

am uitat să zâmbesc
ideile încă se joacă

încerc să privesc în sus
spinarea mi se apleacă

mai fac un pas înainte
pe fundul unei mări care seacă

norocul pare că vine
dar mă ocolește și pleacă

nu plouă cu bucurie
ci doar cu noroi și cu piatră

mi-au ... Citește mai departe!

Articolul de la tâmple la groapă apare prima dată în Un Poet Pierdut.