Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ești drumul care merge
Pe mine prin mine și
Împrejur mâna ce mă
Scoate din abajur mă apuc
De o sprânceană de
Cer și strig către câmpie
Unde ești sper că ești
Vie nu ca
Mine umblu aiurea nu
Mai știu ce caut dar
Oricum nu găsesc e
Greu timpul când îl porți
Într-o singură
Mână și inima e
vânătă
Scriu atât de mult la
Etaj între etaje curg
Bale din pix în foaie
Iubire alunecă în
Suflet aglomerație în
Minte dar brațele
Goale
Scriu atât de mult între
Parcuri pe străzi în
Picioare pe scaun până
La stația următoare te
Revăd în spatele
Pleoapelor te culeg ca
După o sănătoasă ploaie
Scriu atât de mult când
Simt că te pierd adică
oricând
Când ridic capul din
Foi și din timp și
Mă-ntind îmi arunc fruntea
Peste copaci să văd
Ce faci alerg sub
Ploi să văd ce
Facem noi trag de
Capătul serii să o
Fac dimineață și tot
Scriu la cartea vieții ca
Să trecem de prefață
Antisocial la sociologie
Un ciudat cu barbă care
Tot întreabă de etaje deranjuri
Iluzia de sine îmi susține sufragiul
Poezie de sufragerie și hol
Aștept stol să iubesc la
Etajul următor în jos acum
Permiteți-mi să plec mă
Scuz politicos
Să te îmbrățișez și
Să adorm știu că dispare
Orice grijă în lumea
Veșniciei ce durează
O noapte lângă zâmbetu-ți
Să mă trezesc și să-l
Găsesc în orice parte
Atunci voi ști cu siguranță
Că tot ce fac nu e
Degeaba că picioarele îmi
Merg spre cer și barba
Nu va mai încărunți nici
Talpa nu se va
Mai toci deschide-mi
Viața cu mâinile în care
Orice îmbrățișare se
Simte ca și cum iese
La propriu iadul din
Mare se ... Citește mai departe!