Don’t look up e cu totul altfel decât mă așteptam

Don't look up

Dacă în articolul precedent m-am ferit cât am putut de mult de la a da spoilere, în cazul fimului Don’t look up am făcut exact opusul. Fiind un film Netflix pe care l-am putut vedea acasă și am putut pune pauză în orice moment, am avut în permanență deschisă aplicația de note și am analizat fiecare secvență care mi s-a părut demnă de a fi băgată în seamă.

Mi-a fost destul de greu să îmi fac o părere despre întregul film, însă aș putea spune că, pentru un film Netflix, este destul de bun. Iar experiența și stilul unora dintre actori, a se citi „ale lui Leonardo DiCaprio”, sunt vizibile din spațiu.

Don’t look up este un film confuz

Pentru că nu mai am alte cuvinte de introducere, să începem cu începutul, adică prima scenă din film: inițial am crezut că mă uit la un film românesc, dar apoi mi-am dat seama că ai noștri încă nu au ajuns la nivelul americanilor – în filmele românești se suflă în ciorbă cu puterea minții, în ale lor se întinde gem pe pâine.

În al doilea rând, se presupune că Don’t look up este o comedie. Chiar mă certam zilele trecute cu un prieten care susținea că poți strecura glume într-un film care nu este comedie, iar eu susțineam că un film trebuie să-și respecte genul în care a fost încadrat (chiar sunt curios de ce părere aveți voi). Din fericire (sau din păcate?), în acest film există o singură aproape glumă (mă rog, ei au încercat de mai multe ori, însă o singură dată aproape că le-a ieșit), iar partea și mai proastă e că prima parte a glumei e dincolo de jumătatea filmului, iar poanta este în ultimele minute ale finalului, ceea ce nu mi se pare ok pentru cei nerăbdători, așa cum sunt eu.

Unul dintre lucrurile care ar trebui să ne indice că ne uităm la un film comic sunt și câteva texte sarcastice care apar la un moment dat pe ecran. Pe mine nu m-au convins.

Cum se raportează Don’t look up la știință

E o diferență mare între acest film și cum funcționează știința în realitate. Sigur, dacă ar fi urmat toți pașii în ordinea corectă și completă, nu ar fi existat un subiect pentru film și am fi fost cu siguranță loviți de asteroid; nu că graba din film ar fi ajutat la ceva pentru a evita acest lucru.

De aproape 3 luni traduc articole științifice, inclusiv din domeniul astronomiei, iar marea majoritate se termină în felul următor: „Vor fi necesare studii suplimentare pentru a stabili cu precizie…”. Sunt convins că un eveniment, chiar și de amploarea celui prezentat în film, nu ar duce la luarea unei decizii într-un timp atât de scurt, anume chiar în timpul convorbirii telefonice în care au fost înștiințate autoritățile.

Însă, într-un mod ciudat, mi-a plăcut emoția pe care mi-a dat-o Don’t look up pe întreg parcursul său.

Interacțiunea cu politicul

Deși are câteva lucruri neconforme cu realitatea (spre deosebire de filmul despre care am scris anterior, The Great Escape, care povestește extrem de fidel o întâmplare reală din Al Doilea Război Mondial), sunt și unele chestii pe care Don’t look up le nimerește (d)în plin.

Unul dintre acestea este interacțiunea cu politicienii. Aceasta pare desprinsă fix din realitate și seamănă cumplit de mult cu ceea am experimentat eu și colegi de-ai mei în perioada în care am lucrat în presa locală. Nu contează nivelul, politicienii sunt toți la fel, devin interesați doar când e vorba de imaginea personală.

Și partea cu marketingul e fidelă, companiile care rezistă cel mai bine pe piață nu sunt, din păcate, cele care fac ceva din inimă, ci acelea care au cele mai precise calcule și iau decizii în funcție de aceste calcule indiferent dacă nouă, muritorii de rând, ni se par sau nu niște decizii bune.

Desigur, astea sunt doar frânturi de opinii personale și mi-aș dori enorm să vină cineva să mă contrazică. Cu argumente științifice, desigur.

Apoi filmul s-a transformat în ceea ce vedem an de an în cadrul lansărilor de telefoane mobile noi, de exemplu: fiecare expert urcă pe scenă și vorbește despre partea din acel produs realizată de el și de echipa lui.

Despre actori

Nu am sesizat nimic extraordinar în jocul actorilor (cu o excepție); nimic extraordinar în ceea ce privește efectele vizuale sau sonore.

Excepția este, în mod previzibil, Leonardo DiCaprio. Momentul în care personajul jucat de acesta se enervează e absolut adorabil. (Căutați meme cu secvența asta, nu veți regreta!) Chiar dacă îmi amintește de emisiunile autohtone în care era invitat Corneliu Vadim Tudor sau alți politicieni/oameni de afaceri/vedete supărate pe viață, de data asta e chiar genul de enervare pe care mi-aș dori să o văd mai des; din păcate, cred că șansele ca așa ceva să se întâmple în realitate sunt foarte aproape de 0.

Cred că DiCaprio este singura celebritate care putea să facă un astfel de moment să nu pară deloc stânjenitor/cringe sau oricare o mai fi termenul la modă acum pentru asta. Vizavi de o altă secvență din film, nu cred că vom vedea prea curând vreun „Vadim” apărând într-un program pentru copii, dar de asemenea cred că există ceva șanse să mă înșel.

Iar acel „Fuuuuck!!!!” răsunător al lui dintr-un anumit moment al filmului ar fi trebuit să umple, după părerea mea, cel puțin 7 secunde.

Rolul din Don’t look up al lui Chalamet îl prinde mai bine decât cel din Dune.

Despre personaje și poveste

În Don’t look up am asistat la câteva răutăcisme care probabil se întâmplă și în realitate, și care mă enervează la maximum.

Despre modul în care au încercat să avertizeze omenirea de dezastru, pot spune că sunt dezamăgit. Cu un analist bun, se puteau folosi de metoda teoriilor conspirației pentru a informa un număr mare de oameni într-un timp record.

Președinta din film joacă un fel de Trump? Nici un om sănătos nu ar mai crede un lucru, chiar real, spus de ea după cele întâmplate anterior. Pe de altă parte, ar putea funcționa ceea ce am scris mai sus despre teoria conspirației.

Apoi a urmat o scenă absolut normală în vremurile actuale, în care nu mai știm să facem nimic cum trebuie. Ce faci, ca președinte, atunci când tocmai ce ai anunțat cetățenii țării și ai lumii că e posibil să moară peste 5 luni? Aprinzi artificii! Asta pare întotdeauna o idee bună.

Într-o și mai mare asemănare (cu totul intenționată, zic eu) cu fostul președinte american, răspunsul „Don’t look up” la ceea ce fac astronomii din film seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în trecutul recent cu fanaticii QAnon susținători ai lui Trump. Tot pe acest subiect, recomand și documentarul „Q: Into The Storm”, realizat de HBO.

Șapca pe care o poartă președinta în momentul 1 oră și 41 de minute din film pare o copie exactă a imaginii lui Trump cu a lui șapcă „MAGA” (Make America Great Again). Mesajele prezentate în film duc în aceeași direcție.

Spre norocul celor de la Netflix, probabil că Donald Trump ar fi fost președintele perfect în mandatul căruia să se întâmple o astfel de catastrofă.

Tot la capitolul personaje, trebuie neapărat să menționez duetul dintre Ariana Grande și Kid Cudi, un duet foarte simpatic, muzical vorbind. Melodia cântată de ei în film este probabil prima și ultima în care veți putea auzi următoarele versuri „Is get your head out of your ass/ Listen to the goddamn qualified scientists”. Iar următoarea parte e absolut minunată și se potrivește la orice: „We really fucked it up, fucked it up this time”.

Însă fix partea aceasta din film m-a făcut să mă gândesc că, de fapt, aici nu este vorba de niciun asteroid, ci mai degrabă o încercare disperată și luată în glumă (combinație fatală, se pare) de a convinge privitorii că Covid-19 este o boală reală și că aceștia trebuie neapărat să se vaccineze. Dubios, dar subtil. Sau invers.

Întrebări pe care Don’t look up m-a făcut să mi le pun

Oare chiar era nevoie de partea aia gen Acces Direct și ce alte emisiuni de acest gen mai există? Am impresia că acolo și-au dorit să introducă ceva amuzant. Nu le-a ieșit.

Nu știu dacă mi s-a părut mie, dar ce treabă are utilajul de minat fainoșag cu cometa care ar putea distruge planeta?

De ce e îmbrăcat cel trimis să distrugă asteroidul precum un pușcăriaș, în loc să fie îmbrăcat precum un astronaut? Sau măcar ceva mai civil.

Există în realitate împăcări precum cea din momentul 1 oră 55 de minute din film? În urmă cu ceva vreme, aș fi zis clar că nu, dar din ce văd în prezent, cred că este posibil. Cred că orice e posibil.

De ce am simțit pe la jumătatea filmului că toată povestea a fost spusă și că pot să mă ridic și să plec?

Să introducem și niște știință reală

Am mai văzut prin unele articole asteroizi măsurați în dolari în loc de kilometri sau kilograme, dar niciodată nu am văzut ca NASA sau orice altă agenție spațială să-și dorească să-i aducă pe Pământ pentru valoarea lor monetară.

De asemenea, incidente precum cel de la lansarea inițială de distrugere a asteroidului chiar se întâmplă în realitate. Doar anul trecut au avut loc mai multe astfel de evenimente nedorite, însă secvența din film pe mine m-a dus cu gândul la o întâmplare cu o rachetă rusească ce a rămas blocată pe orbita joasă a Pământului.

În altă ordine de idei, NASA efectuează într-adevăr teste de deviere a asteroizilor, în caz că vor descoperi vreodată unul care să se îndrepte direct spre Pământ, însă misiunea derulată în prezent nu are echipaj uman la bord.

Iar în ceea ce privește asteroidul, nu el în sine distruge viața pe Terra, ci cenușa și alte particule ridicate în aer de incendiile cauzate de căderea lui, care vor bloca lumina solară. Iar viața nu dispare dintr-odată, ci pe parcursul a mai mult timp. Iar unele specii pot chiar să supraviețuiască și în condițiile astea. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar asta spune știința. „Listen to the goddamn qualified scientists!”, după cum chiar filmul ăsta ne îndeamnă.

Considerații finale

Dincolo de tot ceea ce am scris mai sus, întreg filmul ar trebui să ne facă se ne punem o întrebare serioasă: tu cum ai vrea să îți petreci ultima zi din viață (indiferent care e motivul pentru care aceea va fi ultima), asta, bineînțeles, dacă ai putea ști?

P.S.1: Evitați finalul, nu cred că își dorește cineva să o vadă goală pe Meryl Streep! (Deși ați putea să rămâneți până la final pentru încheierea unei glume destul de reușite, probabil singura din întreg filmul; cu aproximativ 13-14 minute înainte de final).

P.S. 2: Mai este o scenă cu circa 6 minute înainte de final. (Not the best, but you can still thank me later).

P.S. 3: 17 minute de ending scenes și credits, are you fucking kidding me?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.