M-am informat despre dezinformare

Tratat de dezinformare

Anul ăsta, în ceea ce privește cititul, mi-am propus două lucruri: 1) să încep să citesc cărți recomandate de diverse persoane (până acum îmi alegeam singur lecturile), listă care s-a tot mărit în ultimii ani și 2) să o las un pic mai moale cu cărțile de povești și să citesc lucruri mai legate de domeniile pe care le urmăresc. Așa am ajuns, după o carte despre marketing și una despre PR, să mă informez despre dezinformare. Am dat peste un „Tratat de dezinformare” și cine ar fi putut să trateze mai bine acest subiect dacă nu un rus, Vladimir Volkoff.

Mă rog, omul este francez, dar nu despre originile sale doresc să scriu aici. Ci despre modul în care te poartă prin istoria dezinformării, aș putea spune chiar fără mănuși. Însă pentru a înțelege amploarea și meticulozitatea acestui fenomen trebuie făcută o diferențiere. În funcție de scop și de țintă, putem avea de-a face cu propagandă, dezinformare, intoxicare sau publicitate. Dacă vei privi dintr-o perspectivă mai largă, cred că îmi vei da dreptate (mai ales după ce vei citi cartea) că publicitatea a produs cel mai puțin rău în societate dintre cele de mai sus, așa că nu vom vorbi despre ea acum.

Însă un punct comun al celor de mai sus este informația. Și primul pas în înțelegerea acesteia este cunoașterea sursei. Pardon, a surselor; nu degeaba ni se spune peste tot să verificăm orice știre din minimum 3 surse (lucru tot mai greu astăzi, când organele de presă preiau cazurile unele de la celelalte). De ce așa? Pentru că, după cum a scris și Volkoff, nu este posibilă existența unei entități eminamente obiectivă; cel mai înalt grad de puritate a adevărului este obținut prin punerea cap la cap a cât mai multe versiuni ale informației studiate.

Un lucru foarte interesant este că nu doar veridicitatea informației contribuie la dezinformare, ci și contextul/momentul în care aceasta este servită țintelor. În „Tratat de dezinformare” vei găsi exemple în care imagini nemodificate ale unor întâmplări reale au fost servite publicului, însă alături de sugestia că alții erau „actorii” din fotografiile respective. Aici adaug și eu din memorie folosirea acestei metode într-o acțiune recentă de propagandă de la noi din țară: o fotografie stock care reprezenta recolta (reală) dintr-o altă țară era utilizată ca o reprezentare a bunăstării României.

Și de aici se ajunge la prelucrări digitale unde se „luptă” competențele lor în manipulare a imaginilor cu capacitatea noastră de a recunoaște astfel de materiale. Pentru că cunoștințele legate de acest subiect sunt diferite, atât în tabăra dezinformatorilor, cât și în cea a dezinformaților, eu zic că e destul de greu de prezis cine va câștiga într-un final.

Închei amintind faptul că în sprijinul celor care se ocupă de dezinformare vin și capabilitățile tot mai precise de targetare a maselor către care au nevoie să își îndrepte atenția, capabilități asigurate de avansul tehnologic actual. Cu alte cuvinte, datele tale personale nu îți aparțin ție(!), ci, după cum spunea și Edward Snowden într-un interviu recent, ele sunt proprietatea companiilor care le colectează și administrează.

One thought on “M-am informat despre dezinformare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *