În ultimii ani mă lamentam pe aici că nu prea îmi mai găsesc timp și, mai ales, chef să citesc. Spuneam că jurnalul meu de lectură tinde să dispară, lucru parțial adevărat, și că ar fi bine dacă mi-aș impune o limită minimă care să fie cel puțin egală cu numărul de cărți citite în anul precedent. De ceva timp, însă, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar atât de grave pe cât par, ci doar o consecință firească a digitalizării.
Chiar dacă mai văd oameni care citesc cărți în format clasic, chiar și prin tramvaie sau autobuze, aceștia sunt doar o excepție. Știm deja că literatura printată aduce cu sine câteva inconveniențe. unele datorate volumului sau masei acesteia, iar altele, mai importante acum (cred eu), legate de rapiditatea cu care putem avea acces la conținut.
Deși spuneam că jurnalul meu de lectură a scăzut, de fapt, situația ar putea fi exact opusă. Într-adevăr am citit mai puține titluri, însă cred că timpul pe care îl acord lecturii a crescut. De ce? Pentru că, datorită unui serviciu pe care îl folosim cu toții, am literatura la un loc cu toate lucrurile care mă interesează. Concret, în loc să citesc cărți (fie ele printate sau e-book-uri), consum acest tip de conținut direct de pe paginile de Facebook sau blogurile autorilor.
Deci, ce caută poezia pe bloguri? Ea nu caută nimic, pentru că se află exact acolo unde trebuie! Noi trebuie să încetăm să o căutăm doar în locurile unde o puneau străbunicii noștri și să ne uităm mai spre prezent (care, chiar și el, este deja destul de vechi). Constat că, deși avem de mult timp uneltele necesare, încă nu prea am reușit să digitalizăm poezia și mai avem de lucrat împreună, autori și cititori, ca să facem acest lucru într-un mod cât mai util pentru ambele părți!