De fiecare dată când cu vers am nins am atins
Subiecte cu care sper că te-am convins
Că tre’ să crezi în poezie, de-aia mie
Îmi place să o culeg pe unde merg doar pe-aia vie.
Am început să scriu de când am auzit de leagăn
Și acum această ființă de tot ce am trăit mă leagă,
E ca umbra ce nu dispare nici când nu e pic de soare,
Viața mea fără de vers este ca hrana fără sare.
Atunci când ies să mă plimb îmi las sufletul să pască
În natură, în orașe, alte suflete să cunoască;
Zbor, deși nu-s pilot, cu dor, că altfel nu pot,
Încerc în fiecare zi să-mi fac un pod către un port.
Încerc să nu amestec un subiect cu un predicat
Fiindcă, chiar de nu se vede, sunt și eu împiedicat.
Când fac artă, n-o las baltă, o-acopăr cu fruntea caldă,
O închid în mine bine ca să nu fie mușcată.
Dar arta nu e făcută ca să fie ascunsă,
De asta, câteodată, o mai scot de după ușă…
Așa cum orice haină are nevoie de un nasture,
Îmi pun la suflet poezie, goluri să astupe.
Poezia n-o să fie niciodată deșartă,
Îți e frig? Ia versul ăsta, pune-l la gât eșarfă!
Îmbracă-te cu rima când e vreme de subseară,
Las-o să te atingă ca ploaia pe pielea goală!
Pe mine m-a urmărit atât timp cât am trăit,
M-a învelit și m-a uscat când aveam suflet umezit,
Nu m-am grăbit vreodată a etira subiectul,
Am scris atât cât am simțit și-am făcut-o cu dreptul.
Am înscris-o în concursuri cu care n-avea nicio treabă
Ca să arăt tuturor cât este de întreagă,
N-am tratat-o niciodată ca pe-un drob, ci ca pe-un tot
Și bine-nțeles că astăzi din suflet n-am cum s-o scot.
Ziceam de concursuri, eu am pus vers în SuperBlog
Fără să mă tem vreodată că am să supăr clovni;
Din tot ceea ce simt fac versuri vii și mii,
Pictând fără culoare dintr-un suflet vișiniu.
Dar o forță invizibilă îmi tot pune chenar
Și să sar mereu bariera eu, sincer, chef n-am;
Aș promova poezia c-un partener SuperBlog,
Cu O Pisică Neagră aș face-un super joc:
Cu provocări de temă sau cuvinte impuse,
Flotări cu versu-n lesă, multe țigări și tuse,
De ghicit un rând din ghinde sau din nuci seci
Sau un gând cu voce tare; stai că nu se
Termină aici, dar, cumva, tre’ să pun capăt,
Să trag linie, s-adun și rezultatul s-arăt:
Că poezia-s eu și, cu scop de încondeiere,
Mă pictez la voi în suflet sperând să vă-nfloresc prin piele!
*acestea fiind versurile pentru ultima probă din Spring SuperBlog 2017, sunt curios de pe unde am să mai fur inspirație…