sunt o multitudine de gânduri ce cu greu își găsesc forma
mă port în vase fragile
nu mă întind în tot spațiul avut la dispoziție
că îmi crapă călcâiele
și mă sufoc
plutesc în aerul diluat de idei
mă înec în pânza freatică a indiferenței
din care nici cafeaua nu te trezește
cu palme pe ceafă și peste obrajii
semafoare ruginite
sunt o entitate compactă
nu mă văd pe mine prin mine
nici pe ceilalți prin ei
dar cine a spus
că așa ceva ar fi posibil