Pietre șosete*

*unde „șosete” este adjectiv

Traducere:
În seara asta am fost pentru a treia oară la Creative Talks în Energiea (episodul cu numărul 8) și, spre deosebire de celelalte participări, am decis că acum a venit momentul să și scriu puțin despre inspirația adusă de cele auzite. Tocmai despre inspirație ne-a vorbit Cătălin Dobre, Chief Creative Officer la McCann Worldgroup România. Nu am să redau aici discursul lui, pentru asta trebuia să fi participat și tu la eveniment ( 😀 ), dar am să îți spun ideea principală: ieși din rutină și din zona de confort!

După o evaluare personală și subiectivă, eu nu stau tocmai rău la acest capitol, deși lucrurile ar fi putut fi mult mai bune. Ideea e că inspirația nu vine din lucrurile cu care ești obișnuit; aș fi putut să îl contrazic aici, dar, per total, sunt de acord cu el. Pentru a își începe prezentarea, Cătălin a adresat întrebarea: „Cum vine inspirația?” La aceasta am să încerc eu să răspund aici, luându-mă și dându-mă (ca să rămân tot eu; matematică 😉 ) drept exemplu.

Pentru mine există două tipuri de inspirație.

Inspirația „clasică”, este cea care apare de nicăieri, ca atunci când aprinzi lumina într-un loc întunecat și observi că acolo există ceva, deși până atunci nu ai avut cunoștință de existența acelui lucru. Pe aceasta o prefer și o folosesc aproape întotdeauna, martor fiindu-mi profilul de Facebook, dar și blogul.

Inspirația forțată, pe de altă parte, este atunci când alătur primele două cuvinte aleatorii care îmi trec prin minte. Aici îmi vei spune: „Dar ce legătură pot avea două cuvinte alese la întîmplare?” Iar eu îți voi răspunde: „Nu au! Tu trebuie să le faci legătura!” Evit pe cât pot de mult să folosesc acest procedeu, însă există și situații aparte, extrem de rare, când se impune utilizarea lui.

Cel mai bun exemplu, care este pe jumătate ales și pe jumătate venit special pentru această ocazie, este articolul de față. Titlul l-am ales folosindu-mă de inspirația forțată, iar nota explicativă a venit pe filiera clasică.

Recitind tot ce am scris mai sus înainte de a publica articolul, observ că am folosit câteva cuvinte care mă zgârie chiar și pe mine pe sufletul iubitor de metafore. Probabil că nu am fost tocmai inspirat. Ce ironie!