Am multe gânduri care mă dau afară din mine și, puțin câte puțin, reușesc să le scriu aici ca să fac loc pentru altele. Să-i fac loc tăcerii, să-i fac loc minții să se plimbe. Cel mai bine este atunci când și mintea, și corpul sunt simultan în același loc, ceea ce se îmtâmplă destul de rar, în ocazii ca cele despre care am să scriu mai jos. Ia-te după umbra mea…
Într-o zi de iarnă destul de călduroasă, cred că prin februarie, îmi amestecam pașii cu zăpada aflată în proces de topire. Luasem un troleu și mai mersesem câteva zeci de minute pe jos pentru a ajunge undeva pe malul Lacului Morii, locul unde avea să înceapă primul tur la care participam organizat de Arhiva de Geografie. Pe malurile strâmbe și atacate de timp erau presărate povești și băltoace de care să te ferești. În aer, păsări și o dronă, iar, între cer și pământ, Bucureștiul așa cum îl văd doar locuitorii acelei zone. Totuși, ceva lipsea….
Cu privirea întinsă pe pustiul de gheață și picioarele ude de la zăpada topită și dorul de plimbare am ajuns pe insula de pe lac. Aici debarcaderul parcă ardea de nerăbdare să ne povestească ceva… nu avea ce, nu a apucat niciodată să fie folosit. Până să ajungem în punctul din care am plecat, înconjurând astfel lacul, soarele s-a mai arătat puțin, însă doar ca să râdă de noi: pământul dezghețat a băut apa rezultată din zăpadă și a devenit nămol, o surpriză nu tocmai plăcută pentru încălțămintea, dar chiar și hainele unora dintre noi.
Un alt tur făcut de Arhiva de Geografie s-a desfășurat ceva mai recent, pe 11 iunie. Atunci ne-am plimbat pe Strada 11 iunie, prin parcul Carol și prin împrejurimi. Atunci am aflat că avem o replică a Cetății Poenari chiar aici, în București. Din păcate, accesul vizitatorilor în interior nu este permis. M-am rezumat la a face câteva poze și a-mi vedea mai departe de plimbare. Am ajuns la timp în parc pentru a vedea schimbarea de gardă de la Mausoleul Eroului Necunoscut.
Cu altă ocazie am ajuns să aflu mai multe lucruri despre centrul vechi al Bucureștiului, dincolo de cafenelele și instituțiile actuale de acolo. Se pare că, încă din urmă cu două secole, acest loc era ticsit de bancheri și de negustori. Această plimbare a fost organizată de Idei Urbane*. Am mai aflat câteva lucruri interesante pe care, între timp, le-am uitat și am făcut poza asta cu Palatul CEC, aflat peste drum de Muzeul Național de Istorie a României.
Tot prin centrul vechi al capitalei am făcut și o plimbare cu un alt tip de ghid, unul digital. Folosind aplicația Questo a trebuit să îmi găsesc singur reperele urmărind indicii și redescoperind totodată istoria țării noastre. Iar atunci când orientarea în spațiu îmi dădea de furcă, puteam accesa direct din această aplicație hărțile, unde era marcat următorul punct de oprire de pe traseu.
Încă mă mai plimb pe acolo cu mintea, atunci când îmi aduc aminte. Sunt un plimbăreț și nu aș schimba acest lucru cu nimic. Sper doar ca, într-o bună (sau rea) zi, pașii să mă poarte acolo unde inima e deja!
*Editare ulterioară: am fost un pic neatent, acel tur a fost organizat de Clădiri, vise și amintiri bucureștene. La tururile organizate de Idei Urbane** nu am apucat încă să ajung. În schimb, am participat deja la 2 plimbări făcute de Călător prin gările de odinioară, poate am să scriu cândva și despre ele.
**Între timp am fost și la un tur de Idei Urbane; nu am apucat să scriu despre el, poate cu ocazia altui tur.
0 thoughts on “Plimbări prin București”