Toţi vedem reclame la televizor, fie că vrem, fie că nu. Dar puţini observă absurditatea unora dintre ele. Iată două dintre reclamele care mi-au atras mie atenţia:
1. Perwoll (sau cum s-o scrie :D) Black Magic- este vorba de tipa în rochie neagră care defilează pe podium în timp ce este bârfită de doi spectatori care se întreabă dacă rochia ei cea neagră este nouă. Aceasta, enervată, vine la ei şi scoate dintr-un buzunar secret de la spate al rochiei sticla de detergent. Eu mă întreb cum de nu a jenat-o la mers şi la defilare.
2. Pe sistemul „luaţi hemoroizii” avem altă reclamă amuzantă. Se prezintă un birou sau locuinţă şi ni se adresează întrebarea: „Nu ai scaun?” Apoi ni se oferă soluţia la problemă: „Luaţi Dulcolax!” Mă întreb dacă nu cumva cei de la Ikea au reclamat deja această reclamă.
Așa-i marketing-ul la noi. Încerc să mă obișnuiesc, dar nu reușesc. Mă scoate din sărite când văd o reclamă idioată de-a dreptul.