Spitalul de dincolo

„Nu credeam că am să pot ajunge până aici!” spuneam în timp ce eram împins pe holurile albastre și întunecate pe patul cu roți care scârțâiau a melancolie și uneori se împiedicau ca fericirea de nori. Cineva tot vorbea, cred că cu mine, dar eram prea buimac și absorbit de importanța dialogului interior pe care îl aveam. Oasele refuzau să îmi mai acorde sprijin, carnea refuza să le mai ofere adăpost, iar sufletul se simțea ca și cum ar merge ... Citește mai departe!