Ne aflăm la marginea parcului de pe lângă Clădirea cu N Etaje din metropola Europa. Păşim pe trotuarul rulant şi ne lăsăm purtaţi. Pomii fac rânduri, aliniaţi ca în armată şi prezintă crengile ca pe nişte arme de ultimă generaţie. Abia în depărtare câteva clădiri semeţe de birouri se profilează pe linia orizontului. În spatele lor, în continuă ascensiune către infinit, Clădirea cu N Etaje, numită aşa pentru ca numărul etajelor creşte zilnic şi li s-a pierdut numărul, pare că le ocroteşte. În spatele nostru, copii însoţiţi de părinţi se joacă pe iarbă cu diverse jucării sau cu animalele lor de companie. Pe măsură ce înaintăm se lasă ceaţa. Urcăm! În această regiune altitudinea are o mică creştere, insesizabilă. Doar ceaţa o dă de gol, căci mai jos nu se regăseşte. Ieşind din ceaţă avem plăcerea să observăm de deasupra o grădină zoologică. Dar ne luăm rapid privirea de la ea, că oricum o vedem zilnic. Păsări de pradă ne privesc cu ochi înfometaţi, dar spaţiul lor special amenajat nu le permite să ne atingă. Pe măsură ce înaintăm, intrăm într-un tunel. Reproducţii după picturi rupestre ne fură privirile. Brusc suntem stropiţi din cap până în picioare. Eram în plin proces de spalare trotuare rulante . Noroc că am ieşit curând din tunel, unde soarele ardea cu o forţă de nestăvilit. În scurt timp eram din nou uscaţi şi gata să urmărim peisajul ce avea să se schimbe de nenumărate ori în decursul celor câteva ore cât dura plimbarea.
Plictisit, mi-am scos o carte de citit. Titlul şi autorul le veţi afla în jurnalul de lectură, probabil anul viitor. Un capitol din carte mi scurtat plimbarea cu încă o oră în care nu am vrut să văd sau să aud nimic din împrejurimi. O oră în care eram în trecut, într-un peisaj cu oraşe industriale, pline de fum.
Cartea aceea mi-a făcut foame. De la bufetul rulant mi-am comandat mâncare ‘ca la mama acasă’. Am rumegat încet, fără să mă grăbesc şi la sfârşit mi-am aprins o ţigare. Priveam cum se ridică fumul sub formă de rotocoale spre cerul senin. În scurt timp ajungeam acasă.
Casa, adică apartamentul, se afla în clădirile acelea de birouri care abia se vedeau când am păşit pe trotuar. Acum mai sunt doar doi kilometri până acolo. Deja îmi imaginez pijamalele cu pinguini şi perna cu lăcuste care mă ajută să adorm în fiecare noapte.
-De aici îmi voi folosi picioarele. Mulţumesc că mi-ai ţinut companie!