Urmăresc cu atenție ce se întâmplă pe internet :D

Nu știu cum de s-a întâmplat de nu am scris nimic până la ora asta. În alte zile găseam eu vreun subiect, inspirat fie de cele văzute prin oraș, fie de stresul zilnic. Sau ar putea fi și din cauza trecerii la ora de vară, dacă îmi amintesc eu bine, în fiecare an am avut nevoie de câteva zile ca să mă obișnuiesc.

De fapt, nu am fost total lipsit de idei. În timp ce căutam inspirație pentru ITsb, am dat peste un articol în care se spunea că Google a tot făcut modificări la algoritmii săi. Pe acest blog nu prea s-au simțit (până azi, aș putea spune), dar pe celălalt, deși traficul total a scăzut, a crescut proporția celui organic (din Google Search). Cred că mai departe depinde doar de mine să muncesc mai mult pentru a ajunge la rezultatele pe care mi le doresc.

Parcă îmi lipsește și o parte din energie astăzi. O parte din vină se datorează faptului că nu mi-am băut cafeaua atunci când trebuia, dar tot zâmbesc pentru că a existat posibilitatea să nu o beau deloc. Așadar, am câștigat o „luptă”.

M-am și plictitsit pentru că nu am făcut ce vă spuneam într-unul dintre articolele de ieri: să alternăm timpii în care muncim cu cei în care facem altceva. Dar asta e un pic mai greu azi, căci nu se difuzează nicio cursă de ciclism pe Eurosport (nici pe cel românesc, nici pe cel britanic).

Totuși, un zâmbet mi-a fost adus de vremea care s-a mai încălzit față de zilele precedente. Sper ca prognoza să se țină de cuvânt cu încălzirea care urmează și, de data aceasta, să rămânem doar cu primăvara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.