Viata se aseamana cu condusul unei masini. Incepand cu faptul ca e bine sa mergi doar pe un drum pe care incapi si ajungand la adevarul ca, de multe ori, poti ramane in pana. Si, crede-ma, e foarte greu sa iesi din astfel de situatii fara ajutor. Ce-i drept, eu refuz sa-l mai cer, caci am observat ca o fac degeaba. Mai bine invat din mers sa evit drumurile foarte accidentate si sa ma deplasez drept, fara a adormi la volan. As putea sa ma compar cu o camioneta puternica, care are propriul troliu auto la fel de puternic.
troliu auto – Elcar
Doar ca eu, spre deosebire de o masina, folosesc drept combustibil scrisul. Cat timp (am cui sa) scriu, voi avea suficienta energie pentru a imi continua drumetia. Cat timp voi avea idei, am si drumul deschis. Doar ca am rezervorul mic si uneori ma tem ca raman blocat. Am zile la rand cand nu scriu nimic, ceea ce nu mi s-a mai intamplat pana anul acesta. Dar niciodata pasiunea nu ma paraseste definitiv. E ca si cum ai avea un Chevrolet Avalanche pe care, desi nu prea ai bani de benzina, tot il conduci macar o data pe saptamana pentru ca nu suporti sa il vezi parcat. Si la asa masina iti trebuie un troliu capabil, terminand analogia, sa te scoata din starea de melancolie.
Toti suntem masini. Fiecare are soseaua lui, fie ca e simplu angajat sau mic afacerist. Doar agatandu-ne de ce putem, ne vom tari afara din locul in care ne-am impotmolit. Fiecare isi aloca energia pe care vrea sa o consume pentru fiecare portiune de drum. Mi-ar placea sa cred ca, intr-un final, toti ajung unde si-au propus. Asta pentru ca au folosit echipamentul corespunzator sau au adaptat pe parcurs ce-au avut.
Sa fac, totusi, o diferentiere. Desi compar omul cu masina, nu spun ca viata e o cursa. Nu conteaza cu ce viteza mergi daca esti sigur ca iti vei atinge destinatia. Poate ca asta ne si lipseste, siguranta! Insa ea va face, probabil, subiectul unui alt articol.
Pe curand!