Prin blogging am încercat să aduc oamenii mai aproape de ceea ce simt eu. Nu am reuşit. În schimb, i-am îndepărtat.
Le-am spus să mă urmeze, dar eu m-am abătut de la calea mea. Le-am spus ce gândeam, dar acum nu mai gândesc aşa.
Acum ei rătăcesc prin imaginaţia mea, încercând să mă găsească. Dar eu nu sunt acolo…
Eu sunt în spatele a ceea ce voi vedeţi: blogger, elev, etc; astea sunt doar faţete ale unei minţi încă neşlefuite.
Reţineţi faptul că pe blogurile mele sunt doar minciuni. Dar nu sunt minciuni pentru că sunt opusul adevărului sau pentru că nu există. Sunt doar lucruri care mi s-au întâmplat, urmează să mi se întâmple sau îmi doresc să se întâmple.
Având în vedere că eu spun întotdeauna adevărul…consideraţi că acest articol e o minciună?
:)))) orice adevăr are un dram de minciună. Dar atunci când scriem despre noi nu cred că putem categorisi cu rapiditate în adevăr sau minciună, ci mai degrabă în trăiri organizate de dinainte și trăiri spontane.
:)))mi-a placut postul
1.Nu..! Din asta ne compunem: din schimbari. Nimeni nu ramane pe loc. Parerile, ideile, principiile ni se schimba pe masura ce „crestem”. Asta e interpretarea unei parti din post. Poate nu e buna, dar eu asta am „vazut” acolo.:)
2. Esti elev?:O
Da.:) clasa a zecea