Frica de sfârșit

Există un lucru, mai bine zis sentiment, care de multe ori îi face pe oameni să facă anumite alegeri, să vadă lucrurile într-un mod diferit și chiar să simtă o stare de anxietate perpetuă. Acel lucru se numește frică. Sunt de părere că acest sentiment poate fi depășit chiar dacă poate nu este chiar ușor sau la îndemâna oricui; dar ce te faci în momentul în care ceea ce simți este însăși frica de sfârșit?

De ce am ales să scriu despre asta? Pentru că și eu simt acest lucru și știu că mi-a afectat unele decizii pe care le-am luat de-a lungul timpului, deși poate că în unele ocazii a făcut-o într-un mod pozitiv.

Am mai scris într-unele dintre articolele mele despre anumite frustrări pe care le am, dar pe care lupt zilnic să le depășesc, fără să mă complac nicio clipă în starea în care sunt și dorindu-mi mereu mai mult de la simpla mea viață. Unul dintre aceste gânduri pe care le întorc zilnic pe toate părțile este cel cu privire la realizările aproape inexistente pe care le-am avut până la vârsta de 23 de ani. Iar cineva îmi spunea (și avea dreptate) că sunt încă tânăr și că am timp suficient pentru a realiza tot ceea ce îmi propun. I-am dat dreptate încă de pe atunci, însă nu reușeam să îmi explic în cuvinte simple de ce eu tot simțeam starea de „îmbătrânire”, să-i spunem, dacă eram conștient că sunt încă la începutul vieții. Acum știu.

Nu mi-a fost niciodată frică de moarte, o înțeleg ca făcând parte din ciclul vieții unui om pe pământ. Mie mi-a fost mereu frică de un alt fel de sfârșituri; unele par mai apropiate, altele mai îndepărtate, însă le simt pe fiecare planând asupra mea și făcând idealurile mele mai greu de atins și printr-un mai mare volum de muncă.

Concret, mi-e frică de faptul că, până voi reuși eu să fac ceva pași mai serioși în direcția asta, va fi mult mai greu să câștig ceva din literatură, mai ales pentru că nu sunt un geniu, deocamdată nu am ieșit cu nimic în evidență și nici nu am la dispoziție timpul pe care l-au avut alții pentru a se consacra. Ajutor, dar poate în același timp și dușman, este internetul care a dat șansa tuturor de a ajunge mai ușor la un eventual public, apărând foarte mulți oameni în toate domeniile printre care este greu să te remarci.

Mi-e frică de faptul că publicitatea, un alt domeniu de care sunt extrem de interesat, va ajunge să fie plătită extrem de prost și să necesite un nivel uriaș de vizibilitate pentru ca să merite într-adevăr să îți dedici tot timpul pentru ea.

Aceleași temeri le am față de muzică și de încă niște domenii față de care nu sunt chiar indiferent, chiar dacă nu sunt tocmai în topul preferințelor mele.

Dar cel mai mult mi-e teamă că toate cele de mai sus vor ajunge atât de lipsite de valoare încât nici măcar toate la un loc nu vor mai fi suficiente pentru a împlini un om, atât din punct de vedere al carierei, cât și din punct de vedere financiar. Iar mie nu îmi place perspectiva acestui gând.

Poate că este „de vină” doar întâmplarea de a mă naște în plină dezvoltare a tuturor lucrurilor, dar asta nu înseamnă că voi privi detașat această scenă. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a îmi găsi locul meu, iar dacă va fi strâmt sau greu accesibil, am să îmi construiesc propria platformă care să îmi permită să dezvolt toate aspectele importante din viața mea!