(sursa foto: Pinterest)
În săptămâna care a trecut nu prea am fost atent cu timpul meu și mi-am aglomerat programul cam tare. Nu-mi pare rău, cred că îmi sunt utile toate lucrurile pe care le-am făcut, dar asta a însemnat să tai din timpul dedicat blogului. Dar acum trebuie să recuperez și, pentru asta, am ales să povestesc un film pe care l-am văzut recent: Agentul C.E.
Povestea este centrată în jurul unui personaj denumit „Agentul C.E.”, care locuiește într-o zonă metropolitană și care face diverse lucruri. Nu se dau detalii despre viața lui personală, despre carieră sau alte ambiții personale. Deși nu se menționează explicit, Agentul C.E. este o persoană pedantă, concentrată foarte mult (sau doar) pe ceea ce are de făcut. El este pus, de cele mai multe ori, în situații neplăcute (dar prevăzute sau măcar bănuite), dar pe care le rezolvă întotdeauna cu profesionalism.
Am să mă opresc la 3 scene mai importante din film, după părerea mea, și nu am să le analizez, ci doar am să le povestesc.
- Agentul C.E. se afla într-unul din cartierele mărginașe ale orașului. Avea o hârtiuță în mână, pe care o studia la fiecare pas. Ajuns în fața unei curți, agentul bagă hârtia în buzunar, aruncă o privire în jur și intră. Studiind exteriorul casei, vede că starea pereților nu este una tocmai grozavă și nici îmbinările dintre tâmplărie și zidărie nu sunt în parametri. Sună la ușă, dar nu i se răspunde, așa că încearcă să intre. Ușa era deschisă, iar înăuntru dormea o familie cu 4 copii, care se încălzea la 3 reșouri. De fapt nu prea se încălzea, că fiecare avea pe el câte două pături și un fes pe cap. Agentul și-a notat câteva lucruri într-un carnețel și a plecat.
- Avansând către centrul orașului, cam pe la jumătate, Agentul C.E. găsește un bloc care, deși arăta bine pe exterior, îi puteai ghici cu ușurință vârsta, una destul de mare. Însă oamenii intrau și ieșeau veseli din el. Se pare că și pe interior arăta la fel de bine. Este poftit într-un apartament, având la îndemână nelipsitul său carnețel. Începe să-și noteze despre atmosfera plăcută de acolo, despre izolarea și compartimentarea locuinței și alte detalii tehnice.
- Ajungând în cel mai exclusivist cartier, Agentul C.E. se duce țintă la cel mai nou și impunător bloc de apartamente. Este primit cam cu silă și lăsat să își ia notițe despre zăpușeala de acolo, despre geamurile care stăteau tot timpul deschise, nereușind însă să regleze temperatura odăilor.
La finalul filmului aflăm că numele complet al personajului este Agentul Certificat Energetic și treaba lui este să se asigure că locuințele sunt cât mai eficiente din punct de vedere energetic; pentru asta folosește tehnici de termoviziune și câteva secrete care nu au fost dezvăluite.
Cine ar fi crezut că munca unui auditor energetic este atât de complicată?!
*film inspirat de Enermed Impex SRL și conceput pentru Spring SuperBlog 2017