I.
Se strâng petalele pe mine
Ca cercuri negre de moarte
Ploile sunt mai acide
Ca muşcătura de şarpe.
Anii trec mult prea uşor
Şi viaţa se risipeşte
Ca un amplu nor
Ce cerul călăreşte.
Trag în mine ce e rău
Şi las lumea să respire
Tot mai vreau în gândul tău
Anii să mi se înşire.
Pleacă clopote spre vest
Spre moartea ce chiar vine
Cu un amplu vuiet
Călcând fără ruşine.
Stilouri gri scriu o scrisoare
Despre o morbiditate
Care nu-şi are scăpare
În sumbra realitate.
Palme-mi dă destinu-ntr-una
Şi nu-mi trece prea rapid
Căci pe maluri cască luna
Către un sfârşit morbid.
Satele se pierd în vale
Căscând găuri în pământ
Ca şi minţile astrale
Ce ştiu deja cine sunt.
Negrele mele speranţe
M-au transformat într-un monstru
Acum mă prăbuşesc la vale
Şi astfel le plătesc costul.
Gunoaiele plutesc în aer
Ca un fus pierdut de zori,
Ca o cuşcă şi-un bomfaier
Şi ploile îmi dau fiori.
Florile din pieptul meu
Ce s-au dus peste copac
Au avut miros mai greu
Decât a strivi un gândac.
*
(18-MAI-2011)