Tot ascult melodiile „făcute” de acest om de săptămâni, poate luni de zile și nu știu de ce nu m-am gândit până acum să scriu despre asta. De ce să scriu despre el și de ce am folosit ghilimele? Pentru că eu am pe acest blog o rubrică de cover și acest om face cele mai tari cover-uri din câte am ascultat. Numele lui este Leo Moracchioli, iar ceea ce face el este să ia piese de orice gen, de la orice artist și să orchestreze o variantă metal. Și face asta de unul singur, după cum se poate vedea în videoclipurile sale. Eu deja m-am abonat la canalul lui de Youtube, Frog Leap Studios, și abia aștept să urce următoarea melodie. Desigur, vă las o melodie în articol, ca să vedeți despre ce este vorba; mi-a fost greu să aleg, căci nu e vreun cover făcut de el care să nu îmi placă, probabil și interpretul original al acestei melodii a influențat decizia: Chandelier – Sia.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=ZsT-IlaG5Qo]
Aș face și un meme, dar nu prea e domeniul meu, îi las pe alții mai pricepuți:
„Listen to Leo Moracchioli’s covers, they said! You will like them, they said!
They were right!”