dar dacă

dacă ți-aș spune că plec
chiar în momentul ăsta
și că n-ai să mă mai vezi
decât în vise

dacă ți-aș spune că dispar
și doar parfumul trecător
îți va mai aminti
de mine

dacă ți-aș scrie pe-un bilet
că unde merg nu am adresă
nici câini paznici
nici poteci

pe la mine-ai vrea să treci?
la o cafea o prăjitură
să mai petrecem o noapte
ca niciuna pân-acum…

dar dacă
ți-aș spune că-i ora dereglată
soarele-a apus demult
citești ... Citește mai departe!

de adio

parfumul tău și fum de țigară
eșarfa ți-e căzută pe scară
probabil ultima întâlnire
și-o grăbim ca proștii

după un drum lung
făcut pe jos n-ajung
să-ți spun ce gândesc de ceva timp
și în tăcere mă întind

tu nu te prinzi și n-ai fi singura
care-mi face figura
de a-mi întoarce spatele în râs
de a considera că nu-s de-ajuns

cuvintele singurul lucru
care-mi mai aparține dar nu mă bucur
fără ele poate-mi era mai bine
dar nu și ... Citește mai departe!

o strofă ție

ascult muzica aia care mă ține
în viață chiar dacă se numește death
metal pentru că atunci când nu
mai rezist mai mor puțin ritmul

îi dă iar inimii voioșie cât să
îți mai scrie o strofă ție și ce
noroc că nu m-aude
nimeni când țip din

sufragerie aș picta pereții cu
funinginea din minte dar aș
fi evacuat m-aș certa cu
toată lumea pe stradă dar

nici așa n-ar fi bine deci
ce-ar mai rămâne de
făcut și ... Citește mai departe!

din iad

trebuia să-mi am grijă de versuri
tu le-ai dat foc
și acum ard în mii de culori
eu îngheț în iadul uman
privindu-ți fantoma
într-o fotografie sepia

trebuia să-mi am grijă de creier
dar asta n-a depins de mine
pân-ai venit și i-ai mai dat un brânci
te iubesc și te urăsc de-atunci
din micul meu iad
în care ard râzând

trebuia să-mi am grijă de suflet
să nu las patina timpului să îl sărute
acum e deja grizonant
a ... Citește mai departe!

rădăcină

nu pleca și-a plecat
vorbește-mi și a tăcut
m-a despicat soarele-s lut
sunt rădăcină și nu am pământ

zâmbește și s-a-ncruntat
apropie-te și s-a îndepărtat
sunt o oglindă fără lumină
sunt un vas în larg spre stânci derivând

aș putea fi bec de-ar fi electricitate
o pânză-ntinsă dar aici nu bate vântul
dă-mi mâna și-mi dete un șut
îmbrățișează-mă și am rămas

de unul singur