Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
se anunţă nori de furtună
şi sufletul mi-e minciună
am papuci de papagal
dar nu-i port că-s mari
am decese în familie
şi divergenţe de opinie
iluzia mea e rectilinie
veioză mov
mi-e sufletul castron
de-aia nu pot să dorm
cu buletinul puşcă
singurătatea mă muşcă
astăzi e altă zi
când sângele scrie pe pereţi
„lasă-mă,
ia o pauză”
mă duc cu el până după colţ
la umbra amintirilor din miezul zilei
suflet de buzunar
să nu-l uiţi acasă
îţi bate norul în frunte
pe inimă ai picături mărunte
nu te încălţa cu sufletul
desperecheat
dacă n-ai rochie de mireasă
în basmul ăsta parfumat
hai să scriu o bombă de poezie
cu şrapnel de înţelepciune
cu frimituri de viaţă
şi resturi de durere
de la prima înghiţitură în sec
vei vrea mai mult
dar după explozie
vei realiza că doar ţi s-a părut
Scriu versuri cusute cu plumb
Şi-aruncate-n porumb
Mă strâng la degete
Mă arunc peste viţă
Cad praf pe o tăviţă
Lacrimi de grâu
Ţara mea-i bogată
Dar scindată
De ţânţarii de oţet
Mă muşc de limbă
Gândurile-mi schimbă
S-a mai născut un arhitect