Vis de forţare adâncă
Din suflet de corb
În inima muntelui
Viaţa de om
O aruncă.
Cai sălbatici
Peste viteji morţi
Şi o carte
De siguranţă
Cu un singur ochi.
18-IUN-2011
Autor: Ștefan Trepăduș
Umanul ploii
Se pierd şi umbrele pe foaie
Când vrei să descrii o ploaie
Cu lux de amănunte
Cu picături mărunte
Dar foarte repezi
Ce nu vor să le vezi
Lingând pământul
Le sare-n ajutor şi vântul
Purtându-le departe
Într-o cetate
Unde ploile doar cresc
Şi nu se mai opresc
Decât la asfinţit
Dar dacă norii au minţit…?
Şi viaţa e o ploaie scurtă
Ce aduce apă multă
În suflet şi pe covoare
Mai uzi o floare
Şi mai rămâne
S-o împarţi ... Citește mai departe!
Introspectez
Mă gândesc la mine
Dar nu sunt egoist
Caut să văd
Cât m-am schimbat
Mă leg la ochi
Să văd doar înăuntru
Deşi mă cunosc
Tot mă împiedic
Dar atunci când voi ieşi
Din nou la suprafaţă
Voi şti
Cu cine stai tu de vorbă
Tot pe colţ
Pe colţ e locul lui
Albastrului
Telefon fără fir
Sau cum îi zicem azi
Telefon mobil
Atenţie la neîncredere!
De ce nu ai încredere?
De ce mă judeci greşit?
De ce mă judeci?
Întrebări fără sfârşit…
De ce-s subiectul urii tale?
De ce îţi încarci sufletul
Cu sentimente negative?
Se pare că degeaba încerc
Să fiu bun cu toţi…
Iar când îi tratez cu ignoranţă
Brusc devin egoist
Mincinos şi nesimţit…
Nu mai suport!
Dacă prin mine însumi
Nu pot dovedi cine sunt
Înseamnă că-s doar o umbră
Şi bântui pe pământ…
Credeţi-mă!