Black Friday, calendare şi cum trece timpul…

Nu mă bucură trecerea timpului. Parcă vrea să rupă ceva din noi cu fiecare moment ce trece. Din fericire, ne dă şi ceva la schimb. Ne plimbă şi ne pune în diferite situaţii şi tot cu ajutorul lui le rezolvăm sau nu. Timpul e un hoţ prost: se fură singur. Nu ştiu cum de reuşeşte. Aşa că oamenii, în urmă cu mii de ani, au început să îl prindă şi să îl pună în calendare. Au alergat mult după el, dar se pare că l-au prins într-un final. Ce iluzie! De fapt, nu l-au prins. Pentru că în momentul în care prinzi o clipă ea trece şi realizezi că trebuie să îi dai drumul şi să alergi după alta.
Deseori caut să văd în ce zi ne aflăm şi constat cu resemnare că nu am un calendar pe perete. Însă nu vreau un calendar simplu, că aş uita de el în cui. Vreau ceva amuzant, să îmi atragă privirea. Vreau calendarul Frogy ! De ce? Am să vă dau doar trei motive. Unu: îmi place natura. Doi: poate fi personalizat cu pozele mele preferate. Trei: vine cu o reducere de Black Friday. Astfel voi prinde şi eu imaginea timpului ce vine şi pleacă pe carton.
Dar oare chiar a vrut omul primitiv să oprească timpul? Oare chiar credea că alcătuind un calendar va opri timpul? Sau îl folosea la fel cum îl folosim noi azi, notând în el date importante şi numărând zilele ce rămân până atunci? De fapt, acest răspuns nu prea contează. Important e faptul că a fost inventat şi azi ne bucurăm cu toţii de el. Fie că stă pe perete, pe birou sau doar este afişat pe ecranul telefonului mobil, fără calendar am fi cu toţii debusolaţi, nepunctuali şi, într-un fel, cam pierduţi pe lumea asta unde totul se cere făcut la fix şi exact în ziua potrivită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *