la timpuri noi pun haine vechi
la haine noi port timpuri vechi
mă-mbrac cu ce am pe sub zâmbet
apoi îmi trag zâmbetul peste
iau umbrela când e soare
iau soarele când n-am umbrelă
mereu gătit de sărbătoare
sărbătoresc doar când gătesc
am o lume la picioare
îmi bag picioarele în lume
fără pantofi sau șosete
fără regrete întrebări
visez numai partea neagră
de asta mă așez în lumină
ca să văd lumea întreagă
când o scot de sub retină
înnod rime și le-arunc
ele tot se-ntorc la mine
orăcăie ca un prunc
iar eu mă pot abține
să le îngrop să le sufoc
să le dau foc să le înec
să le gazez și să le tai
dar nu pot să le scap de jeg