Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
M-am oprit aici să ascult distanța
Să pictez chipul secundelor printre firele de păr
Pe care vântul prezenței tale mi le ridică de pe cap
Dacă am înțeles ceva din această pauză de la a mea inexistență
E că trebuie să inventez un aparat
Să te păstreze-n viața mea
Eu doar cu dragoste și poezie n-am să pot
Ba chiar mă tem că și cu o astfel de știință
Tot vei găsi un mod de a mă evita
Simt tot ce se poate simți
Și jumătate din ce nu se poate
Sunt un cimitir de poezii neterminate
Sferturile mele de vers în șapte zile-s sparte
Dar am mers
Cu fața către zi cu spatele spre noapte
Cu inima spre tine
Călcând venele sparte
Să nu curgă
Sângele și poemul
Binecuvântarea și blestemul
Care mă sfârtecă și mă-ntregesc
Atunci când în căutare obosesc
Atunci când brațele-mi prea slabe
Nu mai pot ține pixul
Și nu prea te găsesc
Deși ... Citește mai departe!
Apus mâna pe mine
Un dor
M-a adormit și m-a trezit
Când nu mai puteam
Să om
Și-apus săgeata-n coasta-mi
O speranță
C-ai putea măcar o dată
Lângă mine
Să te simți în siguranță
Te-apus luna ieri în minte-mi
Și acum dansezi
Printre iluzii și cuvinte
Te-apus soarele
Fix la sfârșit de zi
Și-acum oriunde-n Măgurele
Așteaptă băncile să vii
În sfârșit, a venit primăvara! Mai e ceva timp până vor împufi plopii, dar deja de ieri m-am confruntat cu acest cuvânt de foarte multe ori. Doar că ăsta e altfel, puf surprinzător am să-i spun; urmărește-mă și ai să înțelegi de ce.
Aș fi vrut să povestesc asta într-un mod amuzant, dar umorul nu este punctul meu forte… nu că aș avea vreun punct forte, dar ideea e alta. Sâmbătă am fost pe la Impact Hub, unde am participat ... Citește mai departe!
Mi-a fost mult timp întuneric
Dar ai venit cu pași de fosfor
Am fost rătăcit în groapă
Și-n vocea-ți descoperit-am adăpostul
Eram singur și nesigur
Acum sigur… îmi e dor
Mi-e teamă de înălțime
Dar îmbrățișarea ta e-o invitație la zbor