căsătoria cu o ceapă*

mă aflam pe un câmp nearat când am văzut-o
m-am dus la ea cu bocancii plini de noroi
și am smuls-o năpraznic din zestre
am vârât-o în traista plină cu bulbi
în timp ce-i sorbeam aroma din creștet

am trecut-o pragul bucătăriei
și-am întins-o erotic pe masă
i-am tăiat un inel din ea însăși
înainte s-o ard în tigaie
și când te gândești că ea voia să se mărite c-un praz

*exercițiu creativ în cadrul seminarului de Psihologia educației

Muză leneșă

muza mea e leneșă
scriu eu cât pentru doi
aș vrea să o conving
șoptindu-i pe umăr
că versul ei trebuie să continue
e mult mai (de)plin decât al meu
mă-ntreb chiar cum reușește
să-l țină închis
alteori
dacă sunt eu în el închis

muza mea e cam leneșă
dar atunci când scrie
o face cu diKiss

mâine II

Mi se împiedică neuronii de tine
Ești tot aici
Ai plecat din atriul stâng
Cu cafeaua făcută de mine
Cu aburul care te ține de mână
S-o servești pe balcon
Nu ți-a plăcut ce-ai văzut la plămâni
Speram că te-ai obișnuit
Pe buze ai întârziat un pic
Dar cafeaua mea unde e
Mă mir că am putut scrie așa

Iubito
Mâine îmi faci tu cafea

nu-i poezie

aș vrea să mă dematerializez
să mă vărs într-o scrisoare
purtată spre tine online
să o deschizi cu mâini tremurânde
să mă recompui în ce vrei
poate într-un vers
poate nu-n uitare
coase-mă de-o haină care-ți place mai mult
și ia-mă cu tine
sunt atât de nebun
nu mai știu nici cum se scrie

asta sigur nu-i poezie

Mă inspiri! Știi?

Am să-ți umplu casa cu versuri
Dacă îți dorești
Dacă mă primești
Deși sunt prost decorator
Ia-mă tu de orator
Să facem un plan urbanistic
Pe un peisaj lingvistic
Uite cum iar mă inspiri știi

Să-mi aduci sufletul acasă
Când uită cheile pe masă
Și-a rătăcit destul cunoști
Leagănă-l tu să mai rămână
Îmbrățișează-l în română
Nu doar o lună mai nebună
Și-o iunie și ce-o mai fi
Poate rămâne om mai știi

Să zâmbești eu de la tine
-am ... Citește mai departe!