Am să-mi încep povestea în clădirea abandonată de pe malul lacului. Aici trăia o femeie fără adăpost. Ea era însărcinată şi urma să nască în curând…
Răsare soarele. Pe femeie o apucă durerile naşterii. Ea strigă după ajutor, dar nimeni nu răspunde, este o zonă părăsită. Cu ultimul efort, ea aduce pe lume un băiat, apoi îşi dă duhul. Băiatul plângea dezorientat şi, în cele din urmă, a adormit.
Categorie: speranța nu moare
Exact ce gândesc
Ar fi indicat să postez ceva, nu? Da, cred că ar fi mai bine pentru blog. Ar mai intra câteva persoane să citească şi nu s-ar pune praful. Poate că ar fi bine să pun şi câteva tag-uri interesante. Dar ce subiect să abordez? Nu am niciunul. Gata, ştiu! Voi scrie exact ce gândesc!
Arta uitării
Unde-i pacea? Dar războiul?
Nu-i nici una, nu-i nici alta…
Este numai tărăboiul
Pe care nu-l mai spargi cu dalta.
Unde-i mila? Unde-i ura?
Nu-i nici una, nu-i nici alta…
Căci timpul şi-a-ntrecut măsura
Şi ne-a dat în cap cu dalta.
Unde este egoismul?
S-a pierdut, oare, de noi?
Pretutindeni eroismul
Îşi vrea ostaşii înapoi!
In full silence
I hear explosions from down-town
I see soldiers walking by
Wearing hats in green and brown
And a tendency to lie…
Tanks are shooting in the sky
Like they want to kill our God
Without knowing I’m screaming loud
You would never kill mine…
They will never give up
Even though
They’ve already lost the fight!
I told you so!
Why it’s all dark around me? Because, once again, the awful truth that I didn’t want to believe triumphed over me.