Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
toata lumea poarta baston
sau macar urme
pe cocoasa sau picior
direct pe constiinta
ca mine
sau pur intamplator
s-a creat o dinastie de dureri
in acest regat cotropitor
si sunt mascate cu placeri
sudoarea se scurge pe picior
mergand in directia gresita
nu catre Creator
poate noi nu suntem materia prima
si n-avem din ce construi
astfel nimeni nu-i de vina
ni se surpa-n cap o ruina
si toata greutatea
e concentrata in baston
cand stai cu cracii-n craci
asteptand Craciunul
cu caciula de cocean
cersind cinstit corasla
ti se constipa mintea
chicotesti
si iti dai coate
cu capul
cucurigu
mai taci
ca n-ai control
nici car nici sanie
nici clorofor
(11.SEP.2014)
Ideile pasnice ucid visurile. Trebuie sa le suprimi ca sa poti (pro)spera. Sa le atarni de gardul ce separa normalul de ridicol. Sa le(-o) tragi la indigo pana te lasa in pace.
Lumea in care traim se bazeaza pe un mare fascicul de neincredere. Ne topeste ca o raza laser din jucaria vreunui copil. Viata are momentele ei de hilaritate (si n-are nicio legatura cu Clinton).
Cine ar fi crezut ca si visele ni se dezleaga de lobul urechii. Si ochii cauta stransi dovezi ale existentei pasnice.
Doar praful de stele verzi se imprastie pe pereti, facandu-i sa se vaite. E vai varul lor…
mi-e dor de poezia pe care am scris-o maine
cea care va aparea in cartea de poimaine
mi-e dor de toti ochii aceia care au privit in mine
mi-e dor de eul nou
care nu a uitat sa scrie
ca si pana acum
mi-e dor de urmatoarea poezie