Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ce-am făcut să merit asta?
Şi cum pot să o îndrept?
Că de-atunci păşesc încet
Să nu m-audă… teama.
Ea, la fiecare pas
Ce-l arunc pe harta vieţii,
Îmi dă grave palpitaţii
Şi-un uşor tremur în glas
Îmi şopteşte basme negre
Eu, terorizat, ascult
Cum la ceasurile serii
Să mă bucur că mai sunt.
Şi mă-nchid uşor în mine
Chiar şi cheia o arunc
Căci sătul sunt
De temeri infinite.
Atât a trecut de când am aşternut primele cuvinte pe această foaie virtuală. Întotdeauna am scris în alb şi portocaliu pe negru, că nu degeaba sunt Mort La Datorie. Acest nume m-a apărat de multe ori de sentimente pe care nu le înţelegeam şi m-a ajutat să cunosc nu mulţi oameni, dar preţioşi. În ultimul timp mi-a adus şi ceva venituri, exact când treceam prin probabil cea mai grea perioadă din viaţa mea. La acel număr de zile sper să ... Citește mai departe!
Toţi zic aşa,
Dar au oare dreptate?
Se tot ceartă
Şi cer schimbări
Ei ştiu mai bine
Hai să-i credem!
De fiecare dată când încerc să scriu proză, tot poezie iese. Au trecut câteva săptămâni de când n-am mai scris proză şi, probabil, acest lucru se va întâmpla din ce în ce mai rar. Îmi place proza, însă inspiraţia se lasă găsită mai greu la astfel de texte. Dovadă acest articol care nu putea fi mai lung decât este deja.
imitându-mă pe mine
pot scrie mai bine sau mai prost
mă pot privi stând în picioare pe ruine
sau culcat într-un palat modern
fără acoperiş pe timp de potop