Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Am mai pătat un parc
Cu vers din timp pătrat
Cu mintea-n dor uitat
Parazitând un suflet paralizat
Dacă par agitat
E fiindcă sunt demodat
Mă-ndrăgostesc de alei
Și de cum bate soarele pe cerceii tăi
Dar aici băncile-s reci de fier
Niște barăci pe poteci unde sper
C-o să vii să dezlegăm un mister
Într-o zi să-ngropăm un blestem
Al meu acela de a rătăci
Când nu urci în nacela iubirii
Iar eu să m-arunc n-am suficiente ferestre zău... Citește mai departe!
Cu ce stele să îi scriu și pe care cer
Să înțeleagă că mi-a apărut în viață înger
În ce limbă să îi spun, cu câte buze
Să nu poată să mă refuze
Cum să fac ca să evit înc-o mare tragedie
Când ai s-afli c-aste versuri de fapt ți le-adresez ție
Te întrerup doar pentru-atât: să-ți spun ce ți-aș pune la gât. Cu o mână tremurândă de la țigări și cafea ți-aș așeza cu grijă o clipă. O secundă pe care s-o folosești cum vrei tu, fără să conteze de unde a venit și unde se duce. Un moment care să te pună pe gânduri, să te-așeze lângă mine în rânduri. Cu cealaltă mână, ceva mai calmă, ți-aș pune pe umeri sufletul direct din palmă. Să te-ncălzească, vezi?, vremea e încă ... Citește mai departe!
La ce-mi trebuie geografie
Când cu buzele pot descoperi
Noi forme de relief pe corpul tău
La ce-mi trebuie matematică
Dacă iubirea mea e integrală
Și lângă tine pot cunoaște infinitul
La ce-mi trebuie sociologie
Dacă suntem doar noi
Și ne chestionăm doar cu privirea
La ce-mi mai trebuie poezie
Când tu ești mult mai mult de-atât
Și nu mai pot să te scriu
Nu-mi mai trebuie moarte când tu ești viața
Am nevoie de viață ca să fiu viu
Se spune că ne-am putea citi gândurile
Dacă ne-am uni frunțile
Și ne-am sincroniza viețile
Dacă ne-am uni piepturile
Ne-am cunoaște mai bine vocile
Recitându-ne
Ne-am afla mai bine trupurile
În liniște
Dar soarele coboară în parc
Trăgând după el secunde
La capătul lor nu ești tu
Să mă înveți să te citesc
Buze pe buze
