Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
nu mai am poezii
doar cuvinte pentru tine
astea nu-s versuri
ci frimituri din inima mea
nu le stropi cu lacrimi ca se vor usca
zâmbește-le ca sa nu moara
eu nu sunt scriitor
ci plângător de sentimente pe foi
acum arunc sunete către tine
care când ajung se transformă în vocale și consoane scrise
astfel tu îmi citești direct în suflet
oare ai putea să iubești un poet?
să-i suporți toate metehnele
să-l calmezi când este nervos
să readuci soarele pe cer când în suflet e furtună
eu nu te întreb dacă poți
te întreb dacă vrei să încerci
lasă să-ți curgă miere din glas
să-mi uzi frunzele imaginației
dragoste de cozonac
vreau să ne împletim sufletele precum covrigii
să ne amestecăm gândurile ca într-o salată
iubire la castron
să servim sentimente pe tavă
fierbinți proaspăt scoase din cuptor
să născoacem trăiri
și-apoi să le gustăm
e bine că zâmbești tot timpul
mie mi-a-nghețat grimasa-n frig
inima mi se zbate pe cer
tu tot nu o vezi
eu strig la nori să se dea într-o parte
să te pot vedea
dacă îți par de piatră
e ca să ai pe ce călca
melodia din suflet îmi cântă numele tău
și niciodată nu e liniște
tăcerea se sperie de tine
lasă-mă să-ți ascult inima
te-am lăsat să-mi mănânci din suflet
ca porumbelul de la fereastră
acum plouă cu zimți de fierăstrău
îmi sângerează inimile toate patru-odată
cea de poet
cea de tânăr
și ce-ar mai fi să tac
îmi odihnesc iubirea de ziduri de beton
rece cu mucegai
eu nu știu decât să scriu
de-asta nu m-ai preferat
hai, nu zi, te rog, că nu-i adevărat!