Tristolet

te-am lăsat să-mi mănânci din suflet
ca porumbelul de la fereastră
acum plouă cu zimți de fierăstrău
îmi sângerează inimile toate patru-odată
cea de poet
cea de tânăr
și ce-ar mai fi să tac
îmi odihnesc iubirea de ziduri de beton
rece cu mucegai
eu nu știu decât să scriu
de-asta nu m-ai preferat
hai, nu zi, te rog, că nu-i adevărat!