ce-o pui în fiecare vers
căci oamenii de rând
tot mai rar o întâlnesc
căci dacă toţi oamenii-ar iubi
nici medicamente nu le-ar mai trebui
Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
ce-o pui în fiecare vers
căci oamenii de rând
tot mai rar o întâlnesc
căci dacă toţi oamenii-ar iubi
nici medicamente nu le-ar mai trebui
Hai să ne imaginăm
Că stăm strâns îmbrăţişaţi
atât de strâns
încât ne putem simţi căldura inimilor
Să ne imaginăm
Că stăm lungiţi
şi nu mai auzim nimic
în afară de săruturile noastre
Hai să ne imaginăm
Că ne iubim!
Tu eşti toată numai zâmbet
Şi mi-e drag a te privi
Lipsa ta m-ar ‘bolnăvi,
Inima s-ar strânge.
De ai dispărea acum
M-ai lăsa în întuneric,
Iar al meu suflet bezmetic
Ar fugi ca un nebun
Şansele să mă-ndrăgeşti,
Recunosc, sunt prea puţine.
Dar te-aşază lângă mine
Şi arată-mi cine eşti.
Zâmbeşte-mi încă o dată,
Să fiu îndrăgostit pe veci!
Mă mai gândesc şi la ea
Îmi vine fugitiv în minte
Privirea
Zâmbetul luminat de soare
O alinare a neliniştii
Din suflet
Deşi curând dispare
Ziua asta de vineri a început ca oricare alta. M-am trezit la ora 7 şi ceva, dar am lenevit în pat până la zece. Deşi îmi displace această (lipsă de) activitate, nu ştiu cum să ‘renunţ’ la ea.
Când reuşesc să mă dau jos, dau fuga la bucătărie să îmi fac cafeaua. De când n-am mai băut o cafea acasă, făcută de mine. Constat că n-am ţigări, aşa că cobor şi îmi iau. Urc repede înapoi.
Privesc spre fotoliul din ... Citește mai departe!