Ziua asta de vineri a început ca oricare alta. M-am trezit la ora 7 şi ceva, dar am lenevit în pat până la zece. Deşi îmi displace această (lipsă de) activitate, nu ştiu cum să ‘renunţ’ la ea.
Când reuşesc să mă dau jos, dau fuga la bucătărie să îmi fac cafeaua. De când n-am mai băut o cafea acasă, făcută de mine. Constat că n-am ţigări, aşa că cobor şi îmi iau. Urc repede înapoi.
Privesc spre fotoliul din bucătărie şi sper să fie ea acolo. Dar nu este. Nu are cum să fie. Pentru că ea nu mă vede cum o văd eu. Mi-ar place să o invit la cafea. Să sorbim îndelung din ceştile albastre şi fumul ţigărilor să se ridice sub formă de rotocoale. Aproape că îi aud glasul vesel chicotind. Ce mi-aş putea dori mai mult?
Liniştea pune stăpânire pe toate camerele. Mă aşez să sriu ceva… renunţ. În starea asta nu pot nici să citesc, nici să ascult muzică, nici să privesc la televizor. Mi-e gândul doar la ea. De ce nu e aici? Unde este? Oare i-ar fi plăcut cadoul pe care i l-am luat? Îi luasem un inel cu chihlimbar de la beelegant.ro .
L-am luat aşa ca să se asorteze cu ochii ei căprui. Oh, dacă ar şti câte poveşti îmi şoptesc ochii ei. Şi numai eu ştiu să le descifrez. Iar de la ochi, privirea îmi alunecă în jos şi se opreşte pe gât. Încă purta colierul pe care i l-am dăruit de ziua ei. Îi stă bine, dar parcă lipseşte ceva. Ce noroc că mai am pandantivul cu chihlimbar pe care îl păstrez de atâta timp. Mă oftic puţin, că eu l-am luat la preţ întreg, iar acum, cu Black Friday, este la reduceri!
Ce bine i-ar sta cu bijuteriile astea două! Dar ea nu e aici şi eu iar visez ca un romantic fără leac ce sunt!