Cu ștampilă pe frunte

Featured image
Suntem pe internet, o chestie la fel de mare precum lumea, în care ori găsești imediat ceea ce te interesează (dacă ești dispus să cauți), ori, dacă nu cauți, poți sta fix lângă un lucru și să nu îl găsești. Internetul are și avantajul ăsta că te apreciază mai mult dacă ești original. Felul în care faci poze, clipuri video sau stilul în care scrii sunt ca o ștampilă pentru tine. Altfel cum te-ar recunoaște multitudinea de călători virtuali dacă nu ai avea o personalizare anume?
Această originalitate te poate face celebru. Deși nu îmi vine în minte un exemplu clar pe care să vi-l dau, să știți că multe personalități/publicații din online nu au devenit celebre pentru conținutul pe care îl oferă (sunt o grămadă de site-uri de IT, de bucătărit și povestea se repetă cam în toate domeniile), ci pentru modul în care îl prezintă.
Așadar, cu cât îți descoperi stilul mai repede, cu atât poți avansa mai ușor online (dar și în offline), pentru că navigatorii îți vor recunoaște ștampila oriunde ar zări-o!

Mulțumesc SuperBlog pentru că mi-a oferit ocazia să vorbesc despre ce îmi mai trece prin cap și Colop pentru că aprovizioneză România cu ștampile de peste zece ani!

În încheiere, pentru că eu mi-am sfârșit pledoaria, vă invit pe voi să-mi spuneți ce credeți că vă face unici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *