Mă uit pe pereţii mei din minte
şurubelniţe cu dinţi fac şniţele
dar brânza e mucegăită şi doare
portofelul dansează stângaci în sânge
a fost fiert în suc propriu
limbile de foc ale ceasului
bat la fund umbrele zilelor
cavalerii ce scot minciuna „la produs”
şi supun adevărul la stranii perversiuni
îşi câştigă ziua de mâine
jucând poker cu diavolul
şi împrumutând de la acesta
când nu mai au jetoane