mă uit cu ochii închiși la tavan
l-am învățat pe de rost
din zidul ăsta curge sângele a o mie de doruri
spălând de pe el sfânta icoană a iubitei
îmi picură-n ochi
și mă strânge de gât pe dinăuntru
ce senzație finală
de-aș vrea să mă fac eu sânge
s-o pictez la loc
nu mai am aer
tremur tot și mă descompun
ca din oasele mele de frică
să-i sculptez din nou chipul
mi-e teamă că am s-o uit
și ultima mea suflare transformată-n cioburi
o va răni la încheietură
și ea nu se va transforma în garou
să mă recompună cu totul
sunt o fantomă
mi-am părăsit trupul cu mulți ani în urmă
ca s-o găsesc mai ușor
dar ea s-a ascuns prea bine
și n-am putut să mă-ntorc
din când în când parcă îi simt parfumul
într-o cameră veche în care mi-am găsit loc
și tușeșc și strănut
dar nu mai am cum să mor
că-s deja mort
iar aerul pe care ea îl respiră
pictează pereți și tavane
ce sângerează până-n sufletul meu
mă recompun din cenușă
și îmi dau un nou corp
mai am de terminat o lucrare
la care să mă-nchin cu ochii închiși
mă știe dorul pe de rost
de când mă rog la icoana iubitei
(fotografie de la Bilge Can Gürer via Pixabay)