
În urmă cu mult prea mulți ani ca cineva să își poată aminti cu exactitate se năștea o femeie. Aceasta a fost foarte mult timp singură sau nu a cunoscut pe nimeni care să îi suscite atenția. Pe măsură ce timpul trecea, devenea tot mai frumoasă, cu părul ca niște ramuri- mereu în vânt, cu ochii albaștri ca cerul senin sau apa din oceane și un corp cu atâtea linii curbe de nu-ți puteai lua ochii de la ea. Ea era invidiată de femeile din jurul ei, una cu părul roșu ca tânărul în jurul căruia se învârteau toate, alta care deja purta câteva inele, nu se știe de cine dăruite și încă cinci fete, fiecare arătoasă în felul ei.
Într-o perioadă pierdută în negura timpului se năștea și el, tânărul ce avea s-o dea gata (și încă în ce fel!) pe bătrână (deja trecuse destul timp de la nașterea frumoasei). Un tânăr chipeș, puțin prostuț pe alocuri și neîndemânatic doar cât să te facă să oftezi după el, apoi să fugi să îl ajuți. Dar altfel un tânăr plin de bune intenții, cu o minte puternică, dar nefolosită la întreaga capacitate și o forță de muncă comparabilă cu a oricărui semi-zeu.
Tânăra se numea Terra, iar tânărul, Om. Însă, atunci când se alintau, își spuneau omul (cu literă mică) și planeta. Ei au ajuns la scurt timp să fie conștienți unul de prezența celuilalt și să începe/încerce să învețe unul de la altul. Planeta îi dădea omului aer să respire, hrană pentru trup și minte și unelte pentru diverse ocupații, iar omul… o iubea. Cu mare dragoste îi respira aerul, îi consuma hrana și resursele. Din păcate se mai și certau uneori, însă niciodată nu încetau să țină necondiționat unul la celălalt.
Așa că au planificat și o nuntă. Ca și celelalte fete să știe că Terra avea acum pe cineva. Cele mai geloase erau tot Marteea (roșcata) și Saturna (fata cu inelele), ele nu cunoascuseră pe nimeni.
Cei doi au trimis invitații în tot universul, căci era singura comuniune de această natură care avusese loc vreodată în spațiu. Iar ca acest eveniment să rămână imprimat în memoriile tuturor, au ales să desfășoare totul în îndepărtata și exclusivista galaxie Golden Tulip Times, al cărei restaurant putea servi impecabil și pe cei mai pretențioși aștri. Câteva invitații au ajuns și la SuperBlog ca să vină, să vadă și să spună tuturor.
Omul și planeta erau acum căsătoriți, însă, adevărul trebuie spus, din unirea lor nu s-au născut decât controverse! Dar despre acestea voi vorbi în altă poveste…