Ce am scris mai sus nu denotă nici comportament suicidal din partea mea, însă nu este nici o metaforă care să redea disperarea mea de zi cu zi. Eu doar voiam să vă spun că am făcut update la Windows 10. Și deja îmi pare rău :)).
Au trecut fix 4 luni din momentul când făceam upgrade la Windows 8.1. Și pentru că încă nu am reușit să-mi schimb laptop-ul, mi-am zis ca măcar sistemul de operare folosit să fie the latest & the greatest. Nu am avut noroc nici de data asta! În momentul scrierii acestui articol folosesc noul sistem de operare de la Microsoft și, per total, nu sunt mulțumit de el. Dar să încep cu începutul!
Am descărcat de pe site-ul oficial al Microsoft un progrămel numit Media Creation Tool, căci am vrut să îmi fac o imagine ISO cu ce variantă de 10 voiam eu. Dar programul nu a ținut cu mine, așa că până la urmă am făcut upgrade de la varianta de 8.1 pe care o aveam, care era Pro, oricum.
Vă amintiți că m-am plâns de faptul că la Windows 8.1 am așteptat o oră să se instaleze? Retrag tot ce am spus atunci! 10-le s-a instalat complet în mai mult de 2 ore!!! A trebuit să mă joc pe telefon sau să mă uit la televizor până s-a instalat! Dar în cele din urmă a pornit.
Până să ajung pentru prima dată la desktop am văzut un ecran de pornire și unul de introdus parola ușor modificate. Iar când pornirea a fost completă aveam în față desktop-ul exact în forma în care îl lăsasem cu peste 2 ore înainte, când pornisem update-ul. Și spre deosebire de upgrade-ul de la 7 la 8.1, acum nu a fost afectată nici măcar o aplicație, niciun fișier nu a fost mutat de la locul lui. Data trecută a trebuit să îmi reinstalez majoritatea aplicațiilor pe care le folosesc și (singurul) jocul Cross-Fire Europe.
Am avut o surpriză (neplăcută) când am observat cât de încet „se mișcă” față de versiunea anterioară și că puteam seta o cantitate mult mai mică de memorie virtuală (spațiu de pe hard disk folosit ca RAM). A doua surpriză (tot neplăcută) a fost la nivel de interfață: arată de parcă m-aș fi intors la sfârșitul mileniului trecut, cu pictograme pătrățoase și colțuri accentuate.
De partea bună a lucrurilor se află faptul că cele două tipuri de interfețe, cea desktop și cea cu Tiles se întrepătrund peste tot, iar dacă pornești o aplicație în cea din urmă, vei putea comuta foarte simplu între ea și cele deschise în modul „clasic”. Parcă mai voiam să vă spun un lucru bun (să fie echilibru), însă ori am uitat, ori mi s-a părut! 🙂
Mai jos am să pun câteva printscreen-uri și un banc pe care l-am găsit despre Bill Gates!
Lol, deconecteaza tablet mode sau modul start in fullscreen.
1. Upgrade-ul nu se face la varianta pe care o vrei tu. Ex: Home Premium-> Home, Ultimate -> Pro
2. Daca vrei sa iti mearga
mai
repede, trebuia sa ii faci de la bun inceput un clean install. (Bine, poti sa il faci si dupa upgrade, dar asa economiseai timp)2.a. Clean install-ul dureaza mai putin decat upgrade-ul, indiferent de versiune.
Wow.. Ce spec-uri ai?
Un laptop entry-level. Pentru blogging e ok.
Uite cateva sfaturi pentru a avea mai mult spatiu pe hard disk:
1. Incearca cloud! Presupun ca ai un Cont Microsoft? Poti folosi OneDrive pentru a incarca fisiere acolo. Daca e contul mai vechi, ai peste 10 GB gratuiti.
2. Curata HDD de fisiere inutile. Iti recomand ccleaner (www.ccleaner.com), iti curata hard disk-ul de gunoaie si repara erorile din registru, gratuit evident.
3. Sterge vechiul Windows care a ramas stocat atunci cand ai facut upgrade. (Selectezi disk-ul C: si la optiuni sus dai manage apoi cleanup)
Sper ca iti vor fi de folos! 🙂
Nu e în tablet mode! 🙂
1.Eu am vrut să fac un ISO, caz în care puteam alege ce variantă să fie. N-am avut spațiu în C:/ să fac ISO, am făcut upgrade, unde nu poți alege varianta. Am fost mai clar acum?
2. Nu îmi merge unitatea optică și nu am niciun stick. 😀
2 bis. Asta nu știam! Merci că m-ai educat! ::thumbs up::
E un Acer Aspire 5738z:
CPU: Intel Pentium Dual-Core 2.0 GHz
RAM: 4 GB DDR3
GPU: nVidia Geforce G105 M (512 MB DDR2)
HDD: 250 GB
-unitate optică
-4x USB 2.0
-1x mufă LAN
-1x mufă VGA
-1x HDMI
-5 in 1 card reader
-3x jack audio
-display de 15.6 inch cu 1366×768 rezoluție
Dacă ăsta e entry-level (lansat în 2009), nu știu ce să zic despre cel pe care l-a luat mama anul trecut (e de vreo 2 ori mai modest în specificații)!
3.De obicei șterg vechiul Windows, dar de data asta am să revin la 8.1 pentru că pe laptop-ul meu merge mult mai bine decât 10.
Pentru 2015 sigur e entry-level 🙂
Eu personal am facut upgrade la 10 fara sa ma uit in urma… Am lasat 8.1 doar pe tableta hibrid din simplul motiv ca tablet mode in windows 10 nu mia placut, dar oricum o sa fac upgrade si pe dispozitivul respectiv.
Am vazut multe stiri despre RemixOS, dar din pacate urasc tot ce e legat de Android ca sa til recomand. Din cate am aflat e in stadiul de testare deci mai bine nu te risca. Iar despre Linux pot sa iti dau cateva sfaturi: o sa fugi de el pana cand nu o sa dai de o problema. Serios. Am pe dual-boot Linux Mint si am lucrat vara asta pe Ubuntu. Cand vine vorba de optiuni simple care sunt prezente in windows, aici ele lipsesc cu desavarsire. Nu mai vorbesc de chestii mai complexe. Poti sa imi reprosezi ca sunt tutoriale si documentatii pe net referitor la unele din chestiile respective. Eu iti voi raspunde: Da, sunt, dar solutiile nu o sa iti placa si poate chiar nu o sa stii sa le faci (ex. instalezi driver-ul pentru placa video… E un cosmar). Deci pana la urma o sa te intorci la Windows, cum am facut-o eu. 😀
Just my 2 cents
Lol, incearca Settings -> UPDATE & SECURITY -> Reset this PC
Păi poate nu vreau! 😀
Nu vreau să mai aud de Windows 10! Acum pornește doar în safe mode (și doar „din 2 în 2”), după ce 10-le nu a mai vrut să pornească și a revenit singur la 8.1, care nici el nu a mai vrut să porneaască! 😀 În timp ce caut o soluție pentru asta, mă documentez ce alt OS să pun și pendulez între RemixOS (Android) sau o distribuție de Linux (mă gândeam la Mint).
Ce-i drept și laptop-ul are jumate din vină, căci la câte probleme avea de când l-am luat, ar trebui să mă bucur că a rulat 10-le o zi! :))
E clar, I’m damned!