A trecut cam un an și jumătate de când am lăsat-o mai moale cu alcoolul, nu că aș fi fost genul care să lase petrecerile fără băutură. De atunci au mai fost vreo trei ocazii la care am fost nevoit să ridic paharul în cinstea cuiva și apoi să-l golesc, în rest liniște și pace.
Ciudat e faptul că mi-e dor de vremurile de dinaintea acestei perioade. Vremuri care au început din vara de după penultimul an de liceu. Aproape că nu exista seară în care, alături de prieteni, să nu servesc dintr-una din băuturile mele alcoolice preferate . Berea era nelipsită. În alte seri beam vișinată, fie din comerț, fie preparată de rudele noastre mai în vârstă. Când venea perioada în care ne aflăm acum, aduceam vin de la bunicii mei de la țară și toți cădeam de acord că era delicios, dar niciodată nu beam atât de mult cât să cădem pe jos. Fiecare din noi își cunoștea limita. De asta n-am să vă povestesc despre vreun caz de dus pe umeri până acasă sau comă alcoolică, pentru că așa ceva nu s-a întâmplat. Știam să ne distrăm, dar știam și când să ne oprim. Chiar dacă uneori exageram cu tăria sau chiar amestecam băuturile (vă recomand să încercați un pahar umplut pe jumătate [sau un pic mai mult] cu vin și completat cu vișinată și câțiva stropi de zeamă de lămâie- VinȘinată- sau fără vișinată- LimoVin)…
Acele zile au trecut. Nu mai în urmă de o săptămână mă vedeam în față cu o sticlă de bere care nu mai voia să se termine, purtând discuții filozofice cu doi dintre prietenii mei la barul meu preferat Heaven & Hell. În acel moment mi-am amintit de toate cele povestite mai sus. Îmi plăcea senzația, după jumătate de sticlă de bere, că poți fi prieten cu toată lumea. După o bere mulți oameni devin poeți. Darămite unul care (speră el) e deja poet!
Din acest punct de vedere cred că anul acesta se va termina frumos. Am adus iar vin de la țară și cine știe ce vor mai propune prietenii mei să cumpărăm. Probabil ceva ce eu am mai întâlnit doar de sărbători…