mi-asez mintea obosita pe o margine de cutit
ochii lamei ma privesc taios
timpul se separa in alb si negru
sterg toate vocile pictate in stanca
la vederea sunetului ploii
ma imbrac cu ganduri de primavara
sa-mi rasara flori din piept
sa ti le ofer buchet
cand vom sta intinsi pe cer
tacerea e doar o metafora
pentru momentele cand comunicam abstract
singurul lucru ramas concret
e ca te-am intalnit intr-un colt al vietii
pe un varf de cutit