Din când în când simt nevoia să mă rup de realitate şi să fug cu mintea cât mai departe de tot ce mă înconjoară şi de timpul prezent. Îmi place să vizitez astfel locuri vechi şi noi din timpuri trecute sau viitoare.
Închid ochii şi mă văd în copilărie, la ţară, la casa bunicilor jucându-mă în ţărână de dimineaţa până seara. Mă văd mâncând fructe cocoţat în pom sau luate de peste gardurile vecinilor. Mă văd înconjurat de toţi prietenii de acolo. Mă văd ajutându-mi bunicii la treburile case.
Apoi mă văd la şcoala primară. Îmi văd clasa şi colegii. Îmi amintesc excursiile făcute la munte, în special la Sinaia la castelul Peleş.
(sursa imagine)
Îmi amintesc drumeţiile pe care le făceam pe munte şi plimbările cu telecabina. Îmi amintesc cum jucam fotbal pe munte fără să pierdem mingea :D. Cât de vesele erau cântecele din autocar la venire, iar la plecare linişte şi feţe triste cât puteai vedea cu ochii.
Apoi călătoresc în viitor. Mă văd aşezat la casa mea. Mă văd plimbându-mi copiii prin parc. Mă văd gătind (da, ai citit bine) şi întrecându-mi soţia şi toate neamurile de sex feminin la ceastă activitate. Mă văd conducându-mi maşina printr-un oraş cu şosele fără gropi (aici poţi spune că am imaginaţia prea bogată!) şi având grijă de afacerea mea de oriunde m-aş afla.
Mă văd şi la bătrâneţe având grijă de plantele din grădină. Nu mă văd alergând după medicamente. În niciun caz! Mă văd strângând în braţe nepoţi veseli şi inocenţi care habar nu au cât de grea poate fi viaţa. Mă văd împărţind pensia între mine şi ei.
Apoi deschid ochii şi realizez că sunt tot în prezent, la 20 de ani, luptându-mă din greu pentru a avea o viaşă diferită de a părinţilor mei. Mă văd tot în faţa pc-ului, scriind pe blog. Mă văd bucurându-mă când tu, cititorule, mă bagi în seamă!